25 de termeni de vorbire și limbaj pe care fiecare părinte ar trebui să-i cunoască

Fie că vorbim cu educatori, asistenți medicali comunitari sau logopezi, există o mulțime de informații noi pe care orice părinte trebuie să le asimileze și să le înțeleagă. Așa că ne-am gândit că ar fi util să explicăm câțiva dintre termenii folosiți frecvent în domeniul vorbirii și al limbajului, pentru a-ți oferi o mai bună înțelegere a ceea ce înseamnă toate acestea!

Aplicația de învățare a vorbirii pentru copii

Speech Blubs este o aplicație de terapie a limbajului cu o bibliotecă vastă de peste 1.500 de activități, filtre faciale, exerciții activate vocal și videoclipuri educative bonus. Începe perioada de probă gratuită astăzi și privește cum micuțul tău învață din prima clipă!

Mai jos poți găsi principalii termeni pentru a-ți înțelege mai bine logopedul sau pediatrul, așa că hai să începem!

Vorbirea

Când specialiștii vorbesc despre „vorbire”, ei se referă la sunetele pe care le producem atunci când rostim cuvinte.

De exemplu: cuvântul „pisică” este alcătuit dintr-o serie de sunete: consoane și vocale bine definite.

Unii copii întâmpină dificultăți în a auzi, a învăța și a produce aceste sunete atunci când vorbesc, ceea ce duce la o vorbire neclară. Un copil care face o greșeală de vorbire ar putea spune „tot” în loc de „tort” sau „fatilă” în loc de „mașină”.

Toți copiii fac greșeli de vorbire la un moment dat în dezvoltarea lor. Învățarea sunetelor vorbirii este un proces treptat, care începe de obicei în jurul vârstei de 6 luni, când gânguresc, și continuă până în jurul vârstei de 6 ani.

Multe dintre greșelile pe care le auzim pot fi „tipice” sau normale pentru vârsta copilului.

De exemplu: ar fi normal ca un copil de 1 an să aibă dificultăți cu un cuvânt mai lung, ca un copil de 2 ani să aibă dificultăți cu sunetul „r” (de exemplu, spunând „loșu” în loc de „roșu”) sau ca un copil de 4 ani să se poticnească la un cuvânt complex precum „comoară”.

Unii copii au nevoie de mai mult timp și ajutor pentru a-și dezvolta sunetele vorbirii și ar putea avea nevoie de sprijin suplimentar. Poți începe prin a face evaluarea Speech Blubs, deoarece îți va oferi un indiciu despre dezvoltarea actuală a sunetelor la copilul tău și îți va spune dacă ar fi util să contactezi echipa locală de logopedie. De asemenea, în aplicație există activități minunate pentru învățarea și exersarea primelor sunete într-un mod distractiv și interactiv.

Limbajul

„Limbajul” se referă la cuvintele pe care le auzim și le spunem. Acesta include întregul nostru vocabular, cum ar fi substantivele, verbele și adjectivele.

Limbajul este împărțit în două părți: înțelegerea limbajului (limbajul receptiv) și utilizarea limbajului (limbajul expresiv).

Vârsta la care copiii își dezvoltă limbajul receptiv și expresiv diferă de la un copil la altul și există o marjă largă a ceea ce este „normal”. Copiii pot avea dificultăți în oricare dintre aceste domenii sau în ambele; totuși, dacă ești îngrijorat(ă), poți face evaluarea Speech Blubs și poți contacta asistentul medical comunitar sau logopedul.

Aplicația Speech Blubs este plină de resurse lingvistice pe care le poți descoperi și folosi pentru a susține dezvoltarea copilului tău în această zonă.

Înțelegerea limbajului

Copiii noștri trebuie nu doar să audă cuvintele pe care le spunem, ci și să le deslușească sensul, să înțeleagă vocabularul, să audă cum se leagă cuvintele și să înțeleagă ce încearcă vorbitorul să transmită.

Până când un copil se apropie de prima sa aniversare, ne-am aștepta să urmeze o comandă simplă, dintr-un singur cuvânt, la doi ani o comandă în doi pași, iar la trei ani o comandă în 3 pași. La vârsta de 4 ani, ne-am aștepta să înțeleagă povești și un limbaj mai complex, cum ar fi adjectivele și noțiunile abstracte.

Un copil care întâmpină dificultăți în înțelegerea limbajului poate găsi greu să urmeze instrucțiuni, poate părea că nu ascultă și poate face greșeli atunci când îi ceri să facă ceva.

Utilizarea limbajului

Odată ce un copil poate înțelege un cuvânt, învață apoi să îl folosească el însuși, vorbind pentru a cere lucruri, a refuza lucruri și a face observații despre ce îl înconjoară.

La un an, este probabil să aibă câteva cuvinte, la doi ani în jur de 50 de cuvinte, iar pe la trei ani va începe adesea să formeze propoziții scurte. Până la vârsta de patru ani, ne-am aștepta ca propozițiile să fie folosite în cea mai mare parte a timpului, iar străinii să înțeleagă ceea ce spune.

Unui copil care se confruntă cu dificultăți de limbaj expresiv îi poate fi greu să găsească cuvintele pe care dorește să le folosească, poate avea un vocabular limitat pentru vârsta sa sau poate spune cuvintele într-o ordine greșită.

Abilitățile sociale

Abilitățile sociale înseamnă mai mult decât a spune „bună”, „la revedere” și „mulțumesc”. Rândul la cuvânt, denumirea și recunoașterea emoțiilor, limbajul literal vs. non-literal, limbajul social, negocierea, volumul, viteza și citirea expresiilor faciale și corporale sunt doar câteva dintre numeroasele elemente care alcătuiesc abilitățile sociale.

Copiii își dezvoltă aceste abilități în timp, adesea prin experiențele pe care le trăiesc. Pentru unii, aceste abilități vin mai natural decât pentru alții. Un bebeluș își dezvoltă adesea contactul vizual, zâmbetul, răspunde la numele său și învață să-i recunoască pe cei apropiați în primele 12 luni de viață. Până la vârsta de doi ani, copiii încep să-și exploreze propriile emoții și învață că sunt persoane independente. Odată ce împlinesc trei ani, încep să conștientizeze emoțiile celorlalți și devin capabili să își aștepte rândul. La patru ani, încep să dezvolte conștientizarea, înțelegerea și un oarecare control asupra propriilor emoții.

Abilitățile sociale reprezintă o arie complexă a dezvoltării copilului, iar copiii variază foarte mult (la fel ca adulții) în ceea ce privește nevoile și preferințele lor emoționale și sociale. Mulți copii au dificultăți cu abilitățile sociale, cum ar fi controlul emoțiilor, așteptarea rândului și împărțirea jucăriilor. Cu toate acestea, merită să fii atent(ă) și să discuți cu un asistent medical sau cu un logoped dacă ești îngrijorat(ă).

Alți termeni folosiți frecvent

Modelare – înseamnă folosirea limbajului astfel încât copilul tău să poată asculta, ține minte și, în cele din urmă, imita.

Disfagie – un termen care descrie dificultățile la înghițire, mâncare sau băut.

Generalizare – momentul în care o abilitate învățată într-o activitate terapeutică este transferată în viața de zi cu zi. De exemplu, copilul poate învăța cuvântul „pisică” în aplicația Speech Blubs. Generalizarea ar fi ca micuțul să denumească o pisică atunci când vede una în viața reală.

Intonație – variația înălțimii vocii în timpul vorbirii (vorbirea pe un ton mai ascuțit sau mai grav).

Semantică – sensul și semnificația limbajului.

Memorie auditivă – capacitatea creierului de a-și aminti ceea ce a auzit. Aceasta poate include cuvinte, sunete, numere etc.

Conștiință fonemică – abilitatea de a asculta, de a conștientiza și de a descompune sunetele dintr-un cuvânt rostit, de exemplu, descompunerea cuvântului „telefon” în t-e-l-e-f-o-n.

Articulație – mișcarea elementelor aparatului fonoarticulator pentru a crea sunetele vorbirii – buzele, limba, mandibula și bolta palatină.

Bolta palatină (palat) – palatul moale și palatul dur formează cerul gurii.

Gramatică – regulile limbii despre cum pot fi îmbinate cuvintele pentru a forma propoziții și fraze.

Disfluență – situația în care vorbirea lină și fluentă este întreruptă prin repetarea sau prelungirea sunetelor, cuvintelor sau prin pauze (blocaje) – cunoscută și ca bâlbâială.

Otita seroasă („Glue ear”) – scădere a auzului cauzată de acumularea de lichid în spatele timpanului.

Makaton – un sistem de semne și simboluri bazat pe gesturi naturale și limbajul semnelor britanic.

Raționament verbal – rezolvarea de probleme cu ajutorul limbajului.

Voce – în logopedie, se referă la calitatea, înălțimea, timbrul, răgușeala și volumul vocii unei persoane.

Terapie directă – situația în care logopedul lucrează cu copilul desfășurând activități terapeutice specifice pentru a viza o arie aleasă. Copilul este conștient că are loc terapia.

Terapie indirectă – situația în care un adult important din viața copilului (părinte, educator, asistent educațional etc.) lucrează cu acesta, adesea în timpul unor jocuri relaxate și spontane sau în conversații de zi cu zi, vizând o arie generală a dezvoltării comunicării, copilul fiind mai puțin conștient că se desfășoară o terapie.

Evaluare formală – evaluările standardizate îi permit logopedului să realizeze un test controlat, prin care poate compara apoi rezultatele (adesea numerice) cu cele ale unui grup de control format din copii de aceeași vârstă.

Evaluare informală – evaluările informale pot fi realizate de către un logoped, educator, părinte sau asistent de terapie pentru a observa, comenta și testa abilitățile prin activități, joacă sau teste care nu sunt standardizate.

Vocabular – totalitatea cuvintelor/limbajului cunoscute de o persoană.