Epilepsia și dezvoltarea limbajului

O tulburare care a fost studiată destul de amănunțit este epilepsia. De-a lungul studiilor, s-a stabilit că epilepsia afectează într-adevăr vorbirea și limbajul, dar măsura în care o face variază în funcție de tipul, severitatea și cauza epilepsiei. 

Cum afectează epilepsia limbajul?

Când epilepsia apare la o vârstă fragedă, dezvoltarea tipică a creierului este perturbată și iese din tipare. Acești copii vor întâmpina dificultăți în învățarea și reținerea vorbirii și a limbajului, spre deosebire de modul în care învață copiii cu o dezvoltare tipică. 

Acest lucru se întâmplă mai des în cazul epilepsiei parțiale care își are originea în emisfera stângă. Emisfera stângă a creierului este responsabilă pentru dezvoltarea limbajului. Dacă apar probleme în aceste zone, vom observa de obicei deficite în limbajul expresiv (vorbirea) și în cel receptiv (ceea ce copilul poate înțelege atunci când ascultă sau citește). În multe dintre aceste cazuri, limbajul va fi redus ca frecvență, iar copilul poate părea mai „liniștit” sau mai tăcut decât este normal pentru vârsta lui. Această tulburare se poate extinde în cele din urmă și asupra cititului și scrisului, deoarece copiii nu reușesc să pronunțe sunetele din cuvinte sau să le citească din text. 

https://www.youtube.com/watch?v=MBfJozL7qHM

Ce este epilepsia?

Multe forme de epilepsie generalizată au efecte nespecifice asupra unei game largi de funcții, inclusiv a celor care implică limbajul. Însă alte forme de epilepsie produc tipare clare de perturbare a limbajului. Una dintre problemele care pot apărea se numește afazie. Afazia este o tulburare dobândită a limbajului sau a procesării simbolice. Aceasta înseamnă că o persoană diagnosticată cu afazie își pierde capacitatea de a înțelege sau de a exprima vorbirea. Există multe tipuri specifice de afazie, definite în funcție de tipul de funcție pierdută. Se presupune că o persoană diagnosticată cu afazie a avut o funcționare normală a limbajului înainte de debutul bolii. Deși afazia este întâlnită de obicei la adulții care au suferit accidente vasculare cerebrale, ea apare și la copiii care au crize convulsive. 

Unele persoane cu forme parțiale de epilepsie susțin că au probleme cu înțelegerea limbajului, însă aceste simptome sunt aproape întotdeauna etichetate greșit. De exemplu, copiii cărora li se spune că nu pot înțelege ar putea fi diagnosticați greșit cu deficit de atenție, deoarece se presupune că nu sunt atenți și de aceea nu înțeleg. 

Atenția redusă sau afectarea memoriei reprezintă o altă problemă care poate apărea în urma unui diagnostic de epilepsie. Așadar, poți înțelege de ce copiii pot fi diagnosticați greșit atât de des dacă au crize ușoare! Aceste caracteristici se pot potrivi multor diagnostice diferite și de aceea este important să discuți cu medicul tău despre orice manifestare pe care o observi. 

Semne ale crizelor epileptice ușoare

Știm care sunt semnele evidente ale unei crize moderate sau severe, deoarece acestea sunt de obicei însoțite de convulsii. Cu toate acestea, există crize ușoare care nu au simptome evidente. Acestea pot include:

1. Confuzie temporară
2. Episoade de privire fixă în gol
3. Mișcări convulsive necontrolate ale brațelor și picioarelor
4. Pierderea conștienței sau a vigilenței
5. Simptome cognitive sau emoționale, cum ar fi frica, anxietatea sau senzația de déjà-vu

Medicii pot clasifica epilepsia în focală sau generalizată, în funcție de simptome și severitate. Crizele focale rezultă din activitatea electrică anormală dintr-o singură zonă a creierului. Crizele focale pot apărea cu sau fără pierderea conștienței:

• Crize focale cu afectarea stării de conștiență. Aceste crize implică o modificare sau o pierdere a conștienței ori a vigilenței. Copilul poate privi fix în gol și poate să nu răspundă normal la stimulii din jur sau poate efectua mișcări repetitive, cum ar fi frecarea mâinilor, mestecatul, înghițitul sau mersul în cerc.
• Crize focale fără pierderea conștienței. Aceste crize pot altera emoțiile sau pot schimba modul în care lucrurile arată, miros, se simt la atingere, au gust sau se aud, dar nu se pierde conștiența. De asemenea, aceste crize pot duce la spasme involuntare ale unei părți a corpului, cum ar fi un braț sau un picior, și la simptome senzoriale spontane, cum ar fi furnicături, amețeli și lumini intermitente.

Simptomele crizelor focale pot fi confundate cu cele ale altor tulburări neurologice, cum ar fi migrena, narcolepsia sau afecțiunile psihice.

Crizele generalizate sunt crize care par să implice toate zonele creierului. Diferitele tipuri de crize generalizate includ:

• Crizele de absență. Crizele de absență, cunoscute anterior sub denumirea de absențe petit mal, apar adesea la copii și se caracterizează prin privirea fixă în gol sau prin mișcări subtile ale corpului, cum ar fi clipitul des sau plescăitul buzelor. Aceste crize pot apărea în episoade repetate (mai multe crize într-o perioadă scurtă de timp) și provoacă o scurtă pierdere a conștienței.
• Crizele tonice. Crizele tonice provoacă rigidizarea mușchilor. Aceste crize afectează de obicei mușchii spatelui, brațelor și picioarelor și pot cauza căderea la pământ.
• Crizele atonice. Crizele atonice, cunoscute și sub numele de crize de cădere, provoacă o pierdere a controlului muscular, ceea ce poate determina prăbușirea sau căderea bruscă la pământ.
• Crizele clonice. Crizele clonice sunt asociate cu mișcări musculare convulsive, ritmice sau repetate. Aceste crize afectează de obicei gâtul, fața și brațele.
• Crizele mioclonice. Crizele mioclonice apar de obicei sub forma unor spasme sau tresăriri bruște și scurte ale brațelor și picioarelor.
• Crizele tonico-clonice. Crizele tonico-clonice, cunoscute anterior sub numele de crize grand mal, reprezintă cel mai dramatic tip de criză epileptică și pot provoca o pierdere bruscă a conștienței, rigidizarea și tremurul corpului și, uneori, pierderea controlului vezicii urinare sau mușcarea limbii.

Este important ca, în cazul în care copilul tău prezintă oricare dintre simptomele menționate mai sus, să fie evaluat de un neurolog pentru a stabili dacă au loc crize. Dacă este diagnosticat, s-a demonstrat că aceste crize pot fi gestionate cu ajutorul medicamentelor sau al modificărilor de dietă.