Anxietatea de separare – Ce e de făcut?!

Ah, da... anxietatea de separare. Deși este normală și este o etapă prin care trece orice copil (și orice părinte), asta nu o face deloc mai ușor de gestionat. 

Conform Nanit.com, „anxietatea de separare” se referă la o etapă de dezvoltare care apare la majoritatea bebelușilor între 6 și 7 luni, când dobândesc noțiunea de permanență a obiectului. Acesta este motivul pentru care micuțul tău ar putea începe să plângă în hohote când îl pui la culcare, când pleci dimineața la serviciu sau când îl lași la creșă. 

Știu la ce te gândești. Ce este permanența obiectului? Este un termen mai sofisticat care înseamnă, practic, că bebelușul tău știe că obiectele și oamenii – cum ești chiar tu – continuă să existe chiar dacă nu sunt în aceeași cameră sau prin preajmă. Simptomele anxietății de separare apar ca un rezultat direct al acestei noi etape importante de dezvoltare.

Ca părinte, te gândești: „Măcar știu că-mi simte lipsa!”, dar apoi începi să te întrebi dacă vei mai putea vreodată să pleci de lângă el în următorii 18 ani. Fii fără grijă, este doar o fază și va trece! 

Partea bună? Odată ce se simte în siguranță și ocrotit, se va liniști, iar plânsul se va opri. S-ar putea să fie nevoie de câteva încercări, dar lucrurile se vor îmbunătăți. 

Dacă te pregătești să-ți duci copilul la grădiniță, iată câteva sfaturi și trucuri pe care le poți aplica pentru ca anxietatea de separare să nu pună stăpânire pe el.

1. Exersați separarea

La început, lasă-ți copilul cu o persoană de încredere pentru perioade scurte și fără să te îndepărtezi prea mult. Pe măsură ce copilul se obișnuiește cu separarea, poți pleca treptat pentru mai mult timp și la distanțe mai mari.

2. Programează despărțirile după somn sau după mese

Bebelușii sunt mai predispuși la anxietatea de separare atunci când sunt obosiți sau le este foame. Îi ajută foarte mult să creezi o rutină și să te ții de ea. Copiii se dezvoltă excelent prin predictibilitate, iar acest lucru îi va ajuta să nu se simtă abandonați la ora de somn. 

3. Creează un mic ritual de „la revedere”

Ritualurile sunt liniștitoare și pot fi la fel de simple precum un salut cu mânuța la geam sau un pupic de plecare. Totuși, fă totul rapid, pentru a putea:

4. Pleacă fără să faci din asta mare lucru

Spune-i copilului că pleci și că te vei întoarce, apoi pleacă — nu ezita și nu dramatiza momentul. Eu le dau fetiței și băiatului meu o îmbrățișare și un pupic, le fac cu mâna și ies pe ușă. Niciunul dintre ei nu a avut probleme. Am observat că dacă zăbovesc sau fac un eveniment din plecare, reacția lor este mult mai negativă. 

5. Respectă-ți promisiunile

Pentru ca micuțul tău să capete încredere că poate face față separării, este important să te întorci la ora promisă. El trebuie să știe că se poate baza pe tine!

6. Păstrează mediul familiar atunci când este posibil și familiarizează-l cu mediile noi

Cheamă bona la voi acasă. Când copilul este departe de casă, încurajează-l să aibă la el un obiect familiar. Noi o lăsăm pe fiica noastră să ia un animal de pluș la soacra mea pentru somnul de prânz, iar la grădiniță are voie să-și ia păturica. 

7. Păstrează o persoană principală de îngrijire constantă

Dacă angajezi o bonă, încearcă să o păstrezi pe termen lung, pentru a evita lipsa de consecvență din viața copilului tău. Noi am dus-o pe fetița noastră la grădiniță cu vreo două săptămâni înainte de a începe efectiv. Educatoarele ne-au sugerat să ieșim din cameră și să o lăsăm să se joace cu ceilalți copii. S-a descurcat de minune. De fapt, nici nu mai voia să plece :( 

8. Redu la minimum emisiunile TV înfricoșătoare

Copilul tău va fi mai puțin speriat dacă programele pe care le urmărește nu conțin imagini înfricoșătoare. Fetiței mele îi plac filmele puțin mai ciudate sau de groază, dar tot încercăm să le limităm pentru a evita orice probleme la culcare sau atunci când trece printr-o experiență nouă. 

9. Încearcă să nu cedezi

Asigură-ți copilul că totul va fi bine – stabilirea unor limite consecvente îl va ajuta să se adapteze la separare. Acest lucru este mai ușor de zis decât de făcut, mai ales când criza apare la ora de culcare. Uneori, pur și simplu trebuie să ieși din cameră. Cât timp este hrănit, schimbat și în siguranță, este în regulă să-l lași să plângă puțin. 

Conform Nanit.com, există mai multe etape ale anxietății de separare. De regulă, aceasta durează două-trei săptămâni și poate reapărea pe parcursul primilor ani de viață, precum și mai târziu în copilărie. La bebelușii sub doi ani, este cel mai frecvent întâlnită la următoarele vârste: 

• Între 6 și 7 luni: În jurul acestei vârste, și uneori chiar mai devreme, mulți bebeluși încep să înțeleagă noțiunea de permanență a obiectului. 
• Între 9 și 10 luni: Acesta este momentul în care bebelușul începe să înțeleagă mult mai bine rutina sa zilnică. „Anxietatea de separare se poate intensifica în această perioadă, deoarece bebelușii încep să înțeleagă mai bine diverse contexte sociale.” Ei își dau seama: „Aha, mă lasă dimineața la creșă, iar mama pleacă pentru foarte mult timp.” (nanit.com)
• Între 13 și 14 luni: În această etapă, s-ar putea ca micuțul tău să aibă dificultăți în a exprima ceea ce simte, ceea ce poate duce la o revenire a anxietății de separare. În această perioadă, are un limbaj receptiv excelent, adică înțelege ce spui, dar nu poate exprima ce simte. Ar vrea să spună: „De ce trebuie să mergi la serviciu? De ce mă lași aici?”, dar nu poate rosti aceste cuvinte, așa că plânge.

Ca părinți, este posibil să simțim și noi o formă de anxietate de separare. Nu va fi la fel de intensă ca a bebelușilor, dar o experimentăm atunci când suntem departe de copiii noștri o perioadă mai lungă de timp. Este o situație atât de contradictorie, nu-i așa? Avem nevoie de pauze, DAR când copiii nu sunt prin preajmă, suntem la modul: „ei bine, și acum ce fac?” sau „mi-e dor de ei”.

Anxietatea părinților? 

Știu că mie mi-a fost extrem de greu să-mi las ambii copii la început, când erau foarte mici. Despărțirea de copii nu este ușoară. Aveam impresia că nimeni nu poate avea grijă de ei așa cum o putem face eu sau soțul meu. Lucrurile care m-au ajutat au fost:

1. Notează un program pentru persoana care are grijă de ei. Fii cât de detaliat(ă) ai nevoie. Asigură-te că notezi informațiile importante și orice detalii medicale de care ar putea avea nevoie în lipsa ta;
2. Cere poze și mesaje. Mă liniștea enorm să văd copiii și să știu că sunt bine chiar dacă noi nu suntem acolo; 
3. Pleacă doar pentru câteva ore la început. Când i-am lăsat prima dată pe copii, poate că am lipsit doar vreo trei ore. A fost suficient pentru o gură de aer, dar am știut și că-i voi revedea curând. Cu timpul, ne-am simțit confortabil să-i lăsăm pentru perioade mai lungi!;
4. Fii cât mai pregătit(ă). Lăsam mult mai multă mâncare și lapte decât era nevoie. Pregăteam întotdeauna hăinuțe de schimb în plus, în caz de vreun „accident” cu scutecul. Faptul că știam că persoana care are grijă de ei are tot ce-i trebuie mi-a calmat anxietatea. 

Nu uita, ca orice altceva, este doar o etapă. Noi, dar și copiii noștri, vom depăși aceste momente până la urmă. Încearcă să-ți păstrezi calmul și nu ezita să ceri ajutor dacă ai nevoie!