Mutism selectiv vs. timiditate

Observi acest comportament și în preajma străinilor sau a anumitor membri ai familiei. Când vorbești cu prietenii, aceștia îți spun să nu-ți faci griji și că este probabil doar o etapă pe care micuțul tău o va depăși, dar instinctul tău de mamă îți spune altceva. Oare ar putea fi vorba de ceva mai mult? În acest articol de blog, vom discuta despre cum să deosebești mutismul selectiv de timiditate.

În acest articol

• Definiția mutismului selectiv și a timidității la copii
• Care sunt principalele diferențe?
• Resurse suplimentare

Definiția mutismului selectiv și a timidității la copii

Mutismul selectiv este o tulburare de anxietate în care copilul nu este capabil să comunice în anumite contexte (în clasă sau în preajma străinilor), dar poate vorbi acasă fără nicio dificultate. Debutează de obicei în copilăria timpurie, între 2 și 4 ani. Cercetătorii încă încearcă să înțeleagă cauzele mutismului selectiv, deși mulți consideră că factorii de mediu și cei genetici ar putea juca un rol.        

Potrivit healthline.com, timiditatea la copii, pe de altă parte, este un sentiment de teamă sau disconfort declanșat de alte persoane, în special în situații noi sau în preajma străinilor. În timp ce mulți cred că unii copii pur și simplu se nasc așa, studiile ne arată că experiențele sociale, alături de părinții care tind să fie hiperprotectori, pot influența un copil să devină timid. 

Este adesea dificil să deosebești mutismul selectiv de timiditate. Și asta deoarece un copil care are mutism selectiv manifestă comportamente similare cu un copil timid. Câteva dintre semnele mutismului selectiv includ:

• Plânsul
• Încremenirea („înghețarea”) 
• Izolarea socială
• Evitarea sau lipsa contactului vizual
• Abilitatea de a vorbi cu ușurință acasă, dar nu și cu ceilalți (la școală sau cu străinii). De asemenea, ar putea folosi mijloace nonverbale de comunicare sau ar putea șopti pentru a vorbi cu ceilalți. 
• Un temperament timid și dependența de părinți/îngrijitori

Care sunt principalele diferențe?

Copiii timizi ajung în cele din urmă să se acomodeze cu situațiile noi, în timp ce copiii cu mutism selectiv nu reușesc. De exemplu, unui copil timid îi poate lua o săptămână să se adapteze și să devină vorbăreț la școală, pe când unul cu mutism selectiv tinde să rămână nonverbal chiar și după multe luni de școală. Pe lângă aceasta, copiii cu mutism selectiv au adesea o lipsă de expresivitate facială sau au o privire de tip „căprioară prinsă în faruri” în anumite situații. În plus, această tulburare afectează multe domenii ale vieții, fie pe plan academic, fie social. Iar dacă este lăsată netratată, poate persista până la vârsta adultă. 

Resurse suplimentare

Deși un copil timid și un copil cu mutism selectiv pot manifesta trăsături similare, ele nu sunt același lucru. Timiditatea este adesea văzută ca o trăsătură de personalitate, în timp ce mutismul selectiv este o tulburare care afectează capacitatea copilului de a comunica în anumite contexte. Dacă ești în continuare îngrijorată că micuțul tău ar putea avea mutism selectiv, primul pas pe care trebuie să-l faci este să discuți cu medicul pediatru și cu alți specialiști în sănătate. Odată diagnosticat, pot exista mai multe forme de tratament folosite pentru a-l ajuta. Dacă vrei să afli mai multe despre mutismul selectiv, iată câteva resurse utile:

• Helping Your Child with Selective Mutism de Angela E. McHolm, Charles E. Cunningham și Melanie K. Vanier
• Understanding Katie de Adrienne Wallage și Elisa Shipon-Blum
• Overcoming Selective Mutism: The Parent’s Field Guide de Aimee Kotrba și Shari J. Saffer
• The Selective Mutism Resource Manual de Maggie Johnson și Alison Wintgins