Podcastul Turn Autism Around: aplicația Speech Blubs pentru autism

Acest podcast a fost creat și publicat de Mary Barbera.

https://www.youtube.com/watch?v=deCYNB3o12U

Mary: Ascultați episodul cu numărul 102 al podcastului Turn Autism Around, iar eu sunt gazda voastră, dr. Mary Barbara. Astăzi am un subiect cu totul deosebit pentru voi. Îl am alături de mine pe cofondatorul unei aplicații folosite pentru copiii cu autism. Numele lui este Mitja Mavsar și vine din Slovenia. Este tatăl a patru băieți, soț și cofondator al companiei Blub Blub Inc. Produsele lor, Speech Blubs și Reading Blubs, au fost lansate în 2017 și au ajutat deja peste trei milioane de copii cu întârzieri de vorbire și autism, precum și cu sindrom Down. Așa că astăzi vom vorbi despre această aplicație. Vom discuta și despre modelarea video, timpul petrecut în fața ecranelor, atenția comună, hiperlexie și, bineînțeles, despre cum să dezvoltăm vorbirea folosind aplicația numită Speech Blubs. Haideți să începem acest interviu captivant cu Mitja Mavsar.

Mary: Îți mulțumesc mult că ești alături de noi astăzi, Mitja.

Mitja: Mulțumesc pentru invitație.

Mary: Spune-le ascultătorilor noștri câte ceva despre tine, ca să putem da startul discuției. Știu că de obicei încep cu întrebarea: „Cum ai ajuns în lumea autismului?”, dar tu nu faci neapărat parte din această lume. Așa că povestește-ne puțin despre tine și despre cum ai ajuns să dezvolți această aplicație.

Mitja: Sigur. Iată-mă în Slovenia, suntem în carantină. Totul începe din copilăria mea, când aveam probleme de vorbire. Cred că nimeni nu înțelegea cu adevărat ce spuneam când aveam patru ani. Așa că am făcut logopedie. Au rezolvat majoritatea problemelor. Probabil vă veți da seama ce nu au reușit să corecteze sau lucruri de genul acesta.

Mary: N-aș fi zis niciodată. Mie mi se pare că vorbești foarte bine.

Mitja: Mulțumesc. Dar știi, o anumită eroare de articulare a rămas cu mine probabil până pe la 16 ani. Logopedia a fost o adevărată salvare pentru mine, fiindcă la vârsta adolescenței copiii pot fi destul de răutăcioși. Faptul că am corectat acea problemă a fost extraordinar pentru încrederea mea în mine și pentru dezvoltarea mea ulterioară ca persoană. Apoi am început să lucrez în domeniul internetului, ca designer de experiență a utilizatorului (UX designer), carieră pe care am urmat-o timp de 15 ani. Am colaborat cu foarte multe startup-uri diferite și mi-am dat seama că mi-ar plăcea să am un startup axat pe ceea ce mă pasiona la acea vreme. Eram foarte interesat de psihologie, în special de psihologia copilului, având doi copii la acel moment.

Începuturile aplicației Speech Blubs

Mitja: Acum am patru copii, lucrurile s-au mai schimbat. Avem și mult mai mulți utilizatori decât atunci când aveam doar doi copii. Dar, practic, ceea ce s-a întâmplat a fost că am cunoscut un tip care avea 20 de ani la vremea aceea. Eu aveam 33 de ani, iar el participa la un atelier. A apărut această idee: „Cum ar fi dacă am ajuta copiii printr-o aplicație, copii cu dificultăți de vorbire, fără ceva specific?”. Ideea era să miști un element de pe ecran cu ajutorul vocii. Ar fi fost o aplicație controlată prin voce – dacă scoteai un sunet, apărea o minge sau o animație.

Mitja: Așa că acest băiat a venit la mine și mi-a spus: „Hei, tu, tipul cu experiență, mă poți ajuta cu acest proiect?”. Iar eu am zis: „Sigur, hai să ne documentăm puțin”. Nu aveam deloc experiență în logopedie. Avusesem doar experiența mea cu un logoped când eram copil, dar asta nu se pune cu adevărat. Nu eram deloc stăpâni pe cunoștințele noastre, ne întrebam: „Oare ar trebui să intrăm pe terenul logopediei?”. Așa că am început prin a ne întâlni mai întâi cu logopezi din Slovenia, apoi am mers în Statele Unite. Am arătat prototipul nostru multor logopezi din California. Eram convinși că în acea lume uriașă americană, în Silicon Valley, tehnologia este la ordinea zilei. Dar terapeuții de acolo au reacționat inițial tipic american: „O, e uimitor, e fantastic!”, după care ne-au spus: „Știți, timpul petrecut în fața ecranelor și logopedia nu merg chiar mână în mână”.

Mitja: Așa că stăteam la îndoială: va funcționa sau nu? Ne-am întors acasă și am decis să continuăm oricum, deși la început nu părea o idee grozavă de afaceri. Simțeam însă că este ceea ce trebuie să facem. Urma să facem ceva benefic pentru oameni și pentru copii. Există atât de multe startup-uri care doar învârt bani, iar faptul de a ajuta copiii ni s-a părut un lucru cu adevărat valoros. Așa că am mers mai departe, dar prima idee legată de animații a picat, pentru că nu aveam animatori disponibili în zonă – toți lucrau pentru un startup nou și în vogă din oraș. Atunci ne-a venit ideea: „Cum ar fi dacă pur și simplu am filma copii?”. Adică ceva foarte natural: filmăm copii, iar ceilalți copii vor repeta după cei din videoclip.

Mitja: Așa că am mers în studio – și asta este o poveste foarte interesantă. Am ajuns în studio, aveam alături de noi un logoped, iar în fața camerei erau copii. Am început să facem câteva exerciții de bază, cred că erau exerciții oro-faciale, motrice. Știi, genul acela de mișcări pe care le facem tot timpul, deși mulți spun că nu produc direct sunete ale vorbirii. În fine, eram în studio și i-am dat copilului din fața camerei o sarcină foarte simplă: „Imită peștele, bine?”.

Mary: Și doar deschidem și închidem gura.

Mitja: Exact, doar deschizi și închizi gura. Ne gândeam să numim acest exercițiu „peștele”. Ce s-a întâmplat apoi: eram toți în studio, rula primul videoclip pe care îl filmasem vreodată – eram eu, Jernej, CEO-ul și cofondatorul nostru, părinții și terapeuții. Ne uitam cu toții la acel video. La un moment dat, Jernej se uită la mine și îmi zice: „Uită-te în jur, uită-te puțin în jur. Toată lumea face asta!”.

Mitja: Toți cei din studio imitau peștele! A fost de-a dreptul amuzant. Și atunci ne-am spus: „Stai puțin, am descoperit ceva valoros”. Nu știam pe atunci că acest lucru se numește modelare video. Nu o făcusem intenționat. Pur și simplu funcționa.

Mary: Și de acolo totul a luat avânt. Iar asta s-a întâmplat cu doar câțiva ani în urmă, în 2017, când ați lansat Speech Blubs.

Mitja: Da, am lansat Speech Blubs în 2017. În 2015 lansaserăm o versiune în limba slovenă, doar pentru a o testa cu părinții.

Mary: Este disponibilă doar în două limbi?

Mitja: Nu, de fapt versiunea în slovenă nici nu mai există. Ne-am orientat după cererea din piață. Vă puteți imagina că Slovenia este o țară cu două milioane de locuitori. Cred că aveam în jur de 150 de logopezi înregistrați.

Mitja: Așadar, nici măcar nu constituia o piață reală. Am luat legătura cu un producător american, care a filmat videoclipuri în Statele Unite, cu copii americani. Copiii au fost evaluați de diferiți logopezi – cred că pentru fiecare videoclip avem cam trei logopezi care verifică pronunția copiilor. După aceea, am lansat versiunea pentru SUA. Apoi am primit mesaje de la părinți britanici, care ne spuneau că termenii rostiți în aplicație nu sunt în engleza britanică standard. Așa că am creat o versiune pentru Marea Britanie, urmată de variante în spaniolă, portugheză și franceză. În prezent, avem toate aceste limbi integrate în aplicație, astfel încât un copil poate chiar să învețe o a doua limbă cu ajutorul ei.

Modelarea video și Speech Blubs

Mary: O, uau! Am aruncat și eu o privire peste aplicație și știu că aveți deja trei milioane de utilizatori până în acest moment. Practic, este vorba despre copii reali care scot sunete – de pildă, onomatopee de animale: „Hai să facem ca maimuța!”, apoi apare o animație cu o maimuță, copilul din video scoate sunetul, iar micul utilizator de la celălalt capăt al ecranului este încurajat să facă același lucru. Există și acele bare de progres care se completează pe măsură ce exersează. Este o abordare complexă și, în același timp, foarte simplă. O combinație între simplitate și complexitate. Dar ai amintit de modelarea video, un subiect despre care știu că am realizat și eu un vlog – putem adăuga linkul în notele episodului. Știu că este o strategie bazată pe dovezi științifice. Ai putea să le explici pe scurt ascultătorilor noștri ce înseamnă mai exact modelarea video?

Mitja: În viața reală, dacă vrei să înveți să vorbești, să deprinzi limbajul sau abilități sociale, trebuie să fii expus altor oameni, să îi privești și să le observi expresiile faciale. Dacă un copil se află pe spectrul autismului, s-ar putea să nu fie atât de atras de chipurile umane. Ceea ce am realizat noi prin aplicație este un proces foarte firesc. Iar acea abordare naturală, modelarea video, este o tehnică fundamentată științific, care se bazează pe mecanismul neuronilor-oglindă din neuroștiințe. Când îi privim pe ceilalți, creierul nostru reproduce practic activitatea din creierul lor.

Mary: Funcționează ca o imagine în oglindă. Când te uiți în oglindă, neuronii-oglindă se activează, nu doar atunci când vorbești.

Mitja: Exact, nu se rezumă doar la asta. Dacă eu deschid gura acum, în creierul meu s-a activat un stimul precis care a declanșat această mișcare. Iar în creierul tău, doar privind gestul meu, se activează aceeași zonă. Chiar dacă doar te privesc dând din cap sau făcând orice alt gest, creierul meu reproduce acel tipar. Cercetările au demonstrat că așa învățăm: observând. În cazul nostru, aplicația conține nenumărate videoclipuri cu copii; chiar dacă un mic utilizator nu imită imediat și doar îi urmărește pe copiii care au rol de „profesori”, metoda tot dă roade. Știm asta dintr-o experiență care a reprezentat o sursă uriașă de motivație la început, cel puțin pentru mine și pentru colegii din echipă.

Mitja: Totul a pornit de la terapeuta cu care colaboram la acea vreme. Ea lucra intensiv cu micuți de pe spectrul autismului și cu sindrom Down. Printre ei se afla un băiețel cu sindrom Down și cu trăsături din spectrul autist. La fiecare ședință de terapie, după doar 30 de secunde, își dădea jos ochelarii, îi arunca și refuza să mai colaboreze. Până într-o zi, când terapeuta i-a arătat această aplicație.

Mitja: Era un copil extrem de afectuos – avea cam cinci sau șase ani atunci și era complet nonverbal. Copiii cu sindrom Down sunt deosebit de calzi din fire, așa că a strâns iPad-ul în brațe. Acel iPad și aplicația Speech Blubs au fost declicul pentru el. Mama lui exersa cu el câte 20 de minute în fiecare zi. Îmi amintesc că, după șase luni, a venit la noi la birou – ne mai vizita din când în când – și, pentru prima dată, s-a uitat direct în ochii mei.

Mitja: A început să comunice prin gesturi. În prima lună nici măcar nu încerca să repete, doar îi privea atent pe copiii din aplicație, fără să interacționeze direct. Apoi însă, a înflorit pur și simplu. A fost o bucurie imensă să vedem acest progres.

Mary: Da. Și ai menționat mai devreme un aspect important: faptul că micuții cu autism nu tind să privească fețele oamenilor. Am realizat recent un podcast – cred că a fost episodul 93, pe care îl vom include în notele emisiunii – despre activitatea dr. Ami Klin de la Universitatea Emory. Este un cercetător renumit în domeniul autismului, care a publicat recent studii noi. El a făcut numeroase cercetări de urmărire a privirii (eye-tracking) la copiii cu autism, la copiii neurotipici și la gemeni, atât monozigoți, cât și dizigoți. A descoperit că bebelușii și copiii mici care primesc ulterior un diagnostic de autism nu își concentrează atenția pe chipurile oamenilor, pe interacțiunea socială sau pe indiciile nonverbale. El prezintă, de exemplu, o filmare cu doi copii mici care se joacă într-o căruță de jucărie cu o ușiță care se deschide și se închide. Privirea copiilor tipici se îndrepta spre mica „dispută” dintre cei doi: unul voia ușa deschisă, celălalt o voia închisă. În schimb, copiii cu autism sau cei diagnosticați ulterior urmăreau exclusiv mișcarea mecanică a ușii, pierzând astfel întreaga interacțiune socială.

Perspectiva Speech Blubs asupra timpului petrecut în fața ecranului

Mary: Și ce a spus Dr. Klin a fost că, știi, dacă acest lucru se întâmplă în cinci minute, în care ratează o mie de interacțiuni sociale, contact vizual de o fracțiune de secundă și întorsul capului, fețe încruntate și, știi, rezistență, atunci dacă sunt expuși la mult timp în fața ecranelor, mai ales ecrane care arată chestii sociale, dar ei se concentrează pe lucrurile greșite, știi, asta chiar ar putea fi o problemă. Și am făcut și eu un video blog acum câțiva ani numit „Timpul în fața ecranelor și de ce nu l-aș elimina complet”. Și ai spus mai devreme că unii logopezi spun, știi, vrem să scăpăm de timpul petrecut în fața ecranelor. Chiar și cu izolarea globală din cauza COVID-19, știi, oamenii spun: „O, vrem să renunțăm la ecrane”. Este pur și simplu imposibil să eviți ecranele, dar trebuie să folosim un timp inteligent pe ecran. Și vorbești puțin despre asta în termeni de timp inteligent în fața ecranului. Deci, cum diferă aplicația voastră și utilizarea ei de simplul fapt de a așeza copiii în fața televizoarelor sau a iPad-urilor timp de patru ore pe zi?

Mitja: Tocmai am văzut un documentar care spunea că, în medie, copiii preșcolari stau la ecrane între patru și șase ore pe zi, iar în Statele Unite se presupune că e cel mai rău, media fiind de șase ore. Este excesiv. Știi, dacă privești timpul pe ecran ca pe orice alt lucru din mediul nostru care provoacă eliberare de dopamină. E perioada de Halloween, așa că cei mici vor mânca prea mult zahăr. Știi, dacă îi lași pe copii să mănânce zahăr în fiecare zi, există o mare probabilitate să devină obezi. Și la fel e și cu timpul petrecut în fața ecranului. Dacă îl folosești cu măsură și într-un mod bun, nu-ți va face rău. Dacă îl folosești prea mult, ai o problemă. Și la fel ca la copii, e valabil și pentru adulți, știi, adulții sunt o mare problemă. Eu uneori, știi, în loc să mă joc cu copiii mei, mă joc jocuri video sau stau pe Instagram tot timpul.

Mitja: Și în această situație, copiii nu au parte de suficientă interacțiune față în față. Bun, acum ajung la răspunsul concret la întrebarea ta. Așadar, dacă vrei ca un copil să-și dezvolte vorbirea, abilitățile sociale și alte deprinderi importante, are nevoie de timp față în față, trebuie să interacționeze cu părinții lui, cu cei de vârsta lui și așa mai departe. Au nevoie să vadă oameni care nu poartă măști și trebuie să se concentreze pe asta. Deci, când eram la început, știi, am observat toate celelalte aplicații populare pentru copii. Acum cred că suntem pe locul nouă în App Store-ul din SUA la categoria pentru copii, iar în toate celelalte aplicații vezi animații drăguțe. Vezi acele lucruri... știi, ca designer de experiență a utilizatorului, știu cum să impulsionez pe cineva să folosească ceva. Știu cum să-i fac pe oameni să folosească un produs din nou și din nou.

Mitja: Și avem situația în care părinții sunt lipiți de ecran. Așa că cei mici învață din exemplul lor, desigur. Și avem copii care nu au altceva de făcut, așa că fac și ei același lucru. Deci cred că un timp inteligent în fața ecranului începe prin limitarea timpului pe ecran. Începe cu un părinte care este prezent, explicând – există studii despre asta. Copiilor li s-au predat tot felul de lucruri arătându-le videoclipuri. Și au învățat câte ceva. Au învățat 50% din ce ar fi învățat dacă lucrul respectiv le-ar fi fost arătat în viața reală. Dar partea interesantă este că, dacă un părinte era prezent și le explica ce văd, fiind acolo lângă ei, învățarea se îmbunătățea enorm. Nu era la fel ca în viața reală, bineînțeles că nu. Dar era mult, mult mai bine. Așadar, da, timpul de calitate în fața ecranului... se știe că orice desen animat poate fi timp de calitate. Nu chiar oricare, dar multe desene animate sunt făcute astfel încât copiii chiar învață lucruri din ele. Dar dacă părintele este acolo, este mult mai bine, explicându-le conținutul. Știi, după aceea puteți desena ce ați văzut în desenul animat și așa mai departe.

Cum să exersezi atenția comună

Mary: Ce am făcut și noi a fost ca părintele să poată, știi, cu exemplul cu peștele, să miște gura înainte și înapoi ca peștișorul acela, știi, făcând bule, sau sunetul maimuței. Știi, poți să-ți implici copilul în aplicație: „Uite, băiețelul face ca maimuța. O, privește-o pe mami cum face ca maimuța. O, bravo!”. Și asta aduce un alt concept cheie pe care îl avem în comun între aplicația voastră și cursurile mele online: importanța atenției comune și a împărtășirii momentelor chiar și în timpul ecranului, sau a momentelor când se întâmplă ceva amuzant, sau a acelei interacțiuni verbale în direct – când ții o banană pentru că cel mic vrea o banană și spui „banană, banană, banană”, știi, și i-o dai copilului. Acel proces de asociere stimul-stimul... Când m-am uitat la aplicația voastră și te-am cunoscut mai bine, am realizat câte concepte fundamentale folosim amândoi în munca noastră de a ajuta copiii. Așa că și atenția comună este uriașă.

Mitja: Da, cu siguranță. Sunt total de acord cu asta. Ce am făcut noi diferit a fost că nu am pus atât de multă animație. Am pus copii reali în centru și apoi am folosit alte elemente pentru a menține interesul copilului. Avem, de exemplu, date analitice unde putem verifica modul în care se comportă copiii. Și avem unii utilizatori care repetă activitățile iar și iar. Ai putea numi asta, știi, comportament repetitiv, care este atât de specific autismului. Dar cred că un timp inteligent în fața ecranului are loc dacă părintele este implicat, iar părinții sunt aici, știi, cel mai important element, ca în orice terapie sau educație tipică. Știi, dacă un copil stă singur șase ore uitându-se la orice vrea la televizor și pe YouTube, ei bine, nu știm ce se va întâmpla, dar cel mai probabil nu își va dezvolta abilitățile sociale; există chiar mențiuni în literatura de specialitate că micuții care se uită prea mult la televizor dezvoltă comportamente din spectrul autist. Bineînțeles. Bineînțeles că da.

Mitja: Știi, copiii care nu se joacă afară cu alți copii și se uită singuri pe YouTube, normal că nu își vor dezvolta abilitățile sociale tipice. Desigur că vor avea probleme cu vorbirea, limbajul și toate cele, la fel cum dacă ar mânca dulciuri tot timpul, știi, ar deveni obezi. Asta se întâmplă. Știi, oamenii se pot adapta la orice situație. Iar dacă situația înseamnă să te uiți la desene animate, atunci corpul și creierul nostru se vor conecta pentru acea situație și ne vor învăța să fim telespectatori mai buni. Nu știu, să fim mai pasivi. Cam așa e.

Dobândirea controlului ecoic

Mary: Da. Unul dintre lucrurile pe care m-am concentrat este capacitatea părintelui sau a specialistului de a dobândi ceea ce numim control ecoic – copilul să poată repeta, imita verbal, și chiar și copiii cu dezvoltare tipică nu au întotdeauna capacitatea de a repeta spontan, chiar și la 15, 18 luni. Pur și simplu nu este încă dezvoltată la mulți copii neurotipici, iar la copiii cu autism este destul de obișnuit să rămână nevonali, să nu vorbească și să nu dobândească aceste abilități. Așa că noi muncim din greu în cadrul cursurilor mele online pentru a construi răspunsuri de imitație: imitație cu obiecte, mișcări oro-faciale – să-ți miști fața prin motricitate orofacială dacă poți. Dar eu nu sunt o mare susținătoare a atingerii feței copiilor sau a încercărilor de acest fel.

Mary: Dar un lucru pe care îl spun mereu este că nu putem trage cuvintele cu forța din gura copiilor, chiar dacă, știi, ei pot spune „banană”. Nu poți forța niciodată un copil să spună „banană”. Chiar dacă ai ceea ce numim „control” – și putem include podcasturile sau videoclipurile despre controlul ecoic pe care le-am creat în notițele episodului. Dar una dintre cele mai bune modalități de a obține acel control este pur și simplu prin repetiție, asociere stimul-stimul și video modeling, intrând cumva „pe ușa din spate”, făcând totul distractiv, atrăgător, având un sistem de recompensare integrat – la care sunt sigură că, în calitate de dezvoltator de aplicații, ești un adevărat profesionist. Când auzim unii experți în parenting spunând că nu cred în amenințări, pedepse sau mită, sunt complet de acord cu asta.

Mary: Dar ei mai spun și că nu cred în recompense sau întărire pozitivă – este ca și cum... ei bine, întreaga lume funcționează, fie că crezi sau nu în asta, pe baza principiilor întăririi pozitive. E ca și cum ai spune că nu crezi în gravitație.

Mitja: Aceasta este baza întregii psihologii dezvoltate în ultimele secole. Știi, este știință comportamentală. Nu e nimic de adăugat.

Hiperlexia și Reading Blubs

Mary: Este ca gravitația: recompensezi comportamentul, acesta va crește. Așa că, da. Bun, hai să trecem rapid la un alt subiect care mi se pare foarte important. Consider că aveți videoclipuri grozave în aplicație și se pare că ați făcut o treabă excelentă extinzând-o în cinci limbi. De asemenea, cea mai nouă aplicație a voastră se numește Reading Blubs și acoperă literația timpurie și abilitățile de pre-citire. Și știu că am lucrat puțin pe tema hiperlexiei cu fiul meu. Lucas a avut hiperlexie când era mic, adică acea abilitate de a citi sau de a recunoaște litere înainte de a putea vorbi cu adevărat. Și se pare că este o zonă a creierului în autism care este suprastimulată de lucruri precum literele și cifrele. Și cred că de multe ori părinții, inclusiv eu, sunt tentați să spună: „Ok, e hiperlexie, nu e autism”. Dar de fapt sunt ambele, pentru că... nu spun că fiecare copil cu hiperlexie are autism, fiindcă sunt de părere că unii copii cu un IQ foarte ridicat pot fi deosebit de precoce la citit și chestii de genul acesta.

Mary: Dar un lucru pe care l-am observat când m-am uitat pe scurt la aplicația voastră Reading Blubs a fost că nu vă concentrați în primul rând pe recunoașterea literelor. Vă concentrați mai mult pe ascultarea poveștilor și pe înțelegere, ceea ce consider că este mult mai important, în special pentru copiii mici și preșcolari care nu au hiperlexie.

Mitja: Da. Din nou, am făcut cercetări. Am vorbit cu părinți, educatori, terapeuți, cu toții. Și am observat o tendință interesantă, care este destul de evidentă. Părinții nu citesc în fiecare zi cu copiii lor; ar trebui să le citească, dar nu o fac. Ai părinți care sunt epuizați pentru că au două locuri de muncă în același timp. Ai tați care sunt foarte rigizi, așa că nu au imaginația necesară pentru a se juca cu adevărat cu copiii lor și pentru a face cartea distractivă. Am observat, de asemenea, că există câteva aplicații pe piață care încearcă să ajute la citit copiii de șase, șapte ani, când este de fapt timpul pentru citit. Dar înainte de asta, pentru preșcolari, este în primul rând timpul pentru povești. Sigur că se pot juca cu denumirile literelor sau poate chiar mai bine dacă nu o fac. Însă cel mai important lucru este să audă suficiente povești. Așa că ceea ce am vrut noi să facem aici a fost să folosim același concept: ai un copil narator care încearcă să facă exact ceea ce ar face părintele ideal în timpul poveștii de seară.

Mitja: Așadar, ce ar face părintele ideal: i-ar citi copilului cu mult entuziasm. Ar pune întrebări după aceea. L-ar lăsa pe copil să atingă elemente din carte. Asta înseamnă, în esență, lectura. Așa că ai un copil care îți citește o poveste. Tu faci personajele principale să avanseze apăsând pe ele. Avem, de exemplu, o alpaca și o poți tunde. E ca o carte interactivă, digitalizată într-un mod excelent. Avem rezultate foarte bune. Copiii urmăresc aceste povești tot timpul. Iar după poveste, același copil revine pe ecran și întreabă: „Bun, cum se numea alpaca?” sau „Ce culoare avea bicicleta?”. Lucruri de genul acesta. Iar tu trebuie să apeși pe butoane pentru a răspunde la întrebarea adresată de o persoană reală.

Timp inteligent în fața ecranului

Mitja: Așadar, din nou, încercăm să oferim un timp inteligent în fața ecranului pentru utilizatorii noștri. Este disponibil sub același abonament. Dacă ești abonat la Speech Blubs, îl primești gratuit sau dacă te abonezi la Reading Blubs. Avem utilizatori care pot folosi aplicația Speech Blubs pentru un copil de un an, doi sau trei ani și, eventual, Reading Blubs pentru un copil de, să zicem, doi ani și jumătate. Am văzut copii de doi ani și jumătate care o folosesc cu succes, dar este destinată în principal celor între trei și cinci ani, aș spune. Asta dacă este un copil cu dezvoltare tipică; dacă nu este un copil cu dezvoltare tipică, atunci probabil mai târziu sau depinde de fiecare caz în parte.

Mary: Și din nou, sunt convinsă că și la Reading Blubs ar fi ideal sau chiar necesar ca un părinte să fie prezent și să supravegheze. Ca să nu se transforme pur și simplu într-o derulare continuă pentru a tunde lama. Gata, mergem înapoi și tundem lama din nou, pentru că acolo este riscul ca micuții cu autism să se blocheze în comportamente repetitive. Eu am creat un program bazat pe cărți în cadrul cursurilor mele online și, știi, o parte din acest program presupune ca părinții să meargă la bibliotecă o dată pe săptămână și să împrumute cinci, șapte sau zece cărți noi, să le returneze pe cele vechi și să citească volume foarte simple. Și să pună întrebări foarte simple. În timpul carantinei Covid, multe biblioteci au fost închise. Așa că cineva mi-a recomandat o altă aplicație numită „EPIC”, care oferă o colecție uriașă de cărți. Și repet, cred că cu cât avem mai multe resurse prin care le putem citi noi înșine copiilor noștri — și noi ne-am abonat la aplicația Epic, pentru că este minunată chiar și pentru fiul meu de douăzeci și patru de ani cu autism sever, ajutându-l să aleagă cărți foarte simple, iar noi să le parcurgem împreună, să-i punem întrebări și să ne umplem zilele.

Mary: Ceea ce, pentru mulți părinți din întreaga lume, să ne umplem zilele — în special alături de un copil cu autism — este deosebit de dificil. Și cred că facem cu toții tot ce putem. Cred că aplicațiile precum ale voastre, Speech Blubs și Reading Blubs, sunt pur și simplu o oportunitate minunată de a avea mai multe instrumente la îndemână. Eu chiar susțin cu tărie ca părinții să-și creeze propriile videoclipuri. Însă problema este, din nou, câte videoclipuri vei reuși să faci? Voi aveți o întreagă echipă de producție, adăugați constant lucruri noi, sunt copii diferiți, astfel încât nu apare acea repetiție monotonă de a privi la nesfârșit. Dacă mama cântă, știi tu, „cap, umeri, genunchi și degete” de zece ori la rând... Cu cât îi ajutăm pe copii să fie mai flexibili, cu cât le oferim mai multă varietate, povești noi și moduri noi de a face lucrurile,

Mary: cu atât cred că aceste instrumente vor fi mai benefice. Exact. Super, mă bucur! Chiar cred că am acoperit o mulțime de aspecte aici. Știu sigur că voi putea oferi un link de afiliat: MaryBarbera.com/blubs. B-L-U-B-S. Un nume simpatic și diferit. Așa că puteți descoperi Speech Blubs și Reading Blubs. Este vorba de același abonament, costă doar câțiva dolari pe lună. Puteți opta pentru un abonament anual sau lunar. Și puteți beneficia de o perioadă de probă gratuită, ceea ce este întotdeauna binevenit pentru a testa lucrurile, fiindcă s-ar putea să nu fie neapărat potrivit pentru copilul tău.

Mitja: Există un lucru, un aspect în aplicația noastră care este complet gratuit, chiar înainte de ecranul de plată, ca să spunem așa. Este vorba despre un instrument de evaluare (screener). Practic, introduci datele copilului, data nașterii și primești toate etapele de dezvoltare — și nu doar pentru vorbire, limbaj și citit, ci și pentru pragmatică, joc, auz. Toate aceste etape de referință... Cred că evaluăm în jur de o sută cincizeci de mii de copii în fiecare lună, într-o lună bună. Și este un ajutor real, știi, din ce observ acum în întreaga lume, dacă ai un copil de doi ani, ai de așteptat destul de mult până când un logoped să îți evalueze copilul și...

O alternativă excelentă în timp ce aștepți o programare la logoped

Mary: Și aștepți, de asemenea, și după medicul pediatru specializat în dezvoltare, aștepți după tratament. Dar ai perfectă dreptate. Avem o mămică înscrisă la cursul meu pentru copii mici al cărei băiețel avea douăzeci de luni: fără diagnostic, fără terapii. Locuia în Marea Britanie și a spus că lista de așteptare pentru un logoped era de 18 luni. Doar pentru o evaluare de logopedie! Listele de așteptare sunt cumplite, motiv pentru care lucrez la a doua mea carte, Turn Autism Around, care este un ghid practic de acțiune pentru părinți în timp ce așteaptă un diagnostic sau un tratament, deoarece, așa cum știm și credem amândoi, părinții pot face o diferență uriașă. Așa că accesul la aplicații precum a voastră și învățarea continuă sunt esențiale — iar dacă ești un specialist care ne ascultă, oferă-le părinților puterea de a învăța mai mult.

Mary: Și cred că este minunat să ai la dispoziție instrumente prin care să-ți implici copilul. Așadar, puteți găsi totul — evaluarea gratuită, perioada de probă gratuită, abonamentul — la MaryBarbera.com/blubs. De asemenea, puteți consulta toate notele episodului pentru resursele menționate pe parcurs. Îmi place să închei episoadele noastre amintind că unul dintre obiectivele podcastului meu este să-i ajute pe părinți și pe specialiști să fie mai puțin stresați și să ducă o viață mai fericită. Așadar, ca tată a patru băieți, dezvoltator de aplicații și soț, ai vreun sfat de îngrijire personală sau de gestionare a stresului pe care îl aplici zilnic sau când ai timp liber pentru a reduce tensiunea?

Mitja: Chiar am avut vreo trei zile pline de stres recent. Nici n-am ieșit din casă vreo trei zile. În general, în perioadele de carantină, pur și simplu ies în natură cu copiii — uneori singur, dar de obicei nu singur, ci cu băieții mei. Da, stresul este o mare problemă. Cred că trebuie pur și simplu să stăm mai puțin în fața ecranelor și să petrecem mai mult timp în natură. Dacă facem asta — nu să renunțăm complet la ecrane, ci pur și simplu să reducem utilizarea lor, exact cum ar trebui să reducem numărul de vizite la frigider, știi... Totul ține de echilibru. Da, totul se reduce la echilibru.

Mary: Da, da, exact. Îmi place mult ideea de a ieși în natură și știu sigur că și mie îmi reduce stresul. Îți mulțumesc foarte mult, Mitja! A fost o adevărată plăcere să te cunosc mai bine și abia aștept să vă urmăresc evoluția și să fiu parte din acest efort real de a-i ajuta pe copiii cu dificultăți de vorbire, cu autism și pe toți cei care se străduiesc să comunice. Îți mulțumesc din suflet pentru timpul acordat astăzi și să ai o zi minunată!

Mitja: Mulțumesc.