Cum să procesezi diagnosticul copilului tău

De cele mai multe ori, le spun părinților că nu este vorba doar despre o tulburare de vorbire, ci pot exista și alte aspecte care îl împiedică pe copil să învețe în mod obișnuit, cum ar fi tulburarea de deficit de atenție sau autismul.

Cum gestionezi toate emoțiile pe care le trăiești atunci când copilul tău primește un diagnostic? Ce este normal și ce nu? Vor dispărea vreodată aceste sentimente?

Experiență profesională

Recent, mi-a fost recomandată o elevă pentru dezvoltarea abilităților sociale. Era o elevă din învățământul de masă, cu rezultate excelente, dar făcea terapie de limbaj și logopedie în școala gimnazială pentru că îi era greu să-și facă prieteni.

Când am întâlnit-o pentru prima dată, a fost foarte clar că ar trebui să fie diagnosticată cu autism; cu toate acestea, părinții păreau foarte reticenți la ideea de a primi un diagnostic.

Din păcate, odată ce un elev ajunge la liceu, criteriile de eligibilitate pentru serviciile de logopedie devin mult mai stricte. Se ia în considerare performanța academică, pe lângă obținerea unui anumit punctaj la testele standardizate. Această elevă nu s-a calificat la teste ȘI avea numai note de 10 pe linie la ore (unele dintre ele fiind cursuri pentru avansați).

Acest lucru a însemnat că nu s-a calificat pentru servicii de logopedie și limbaj.

Am îndrumat-o către logopedie în sistem privat, pentru a învăța cum să-și gestioneze emoțiile și cum să interacționeze cu cei de vârsta ei. După încheierea întâlnirii, m-am simțit groaznic că nu o puteam ajuta. Părinții păreau foarte reticenți în a-i oferi ajutorul de care avea nevoie și au refuzat să o ducă la diagnosticare, în ciuda tuturor notițelor și documentației mele privind comportamentele ei. Era clar că erau în negare cu privire la ceea ce se întâmpla cu fiica lor.

Mi-aș dori să-ți pot spune că această poveste a avut un final fericit, dar nu a fost așa. Chiar înainte de Crăciun, tatăl acestei eleve s-a stins din viață subit. Ea nu a lipsit nicio zi de la școală, pentru că nu voia să piardă temele.

Nu a putut să-și prioritizeze sau să-și gestioneze emoțiile în mod eficient și a lipsit de la înmormântarea tatălui ei. Dacă ar fi făcut terapie, terapeutul ar fi putut să o ajute să înțeleagă aceste trăiri și să le gestioneze mai bine.

De ce?

Din păcate, nu este prima dată când văd părinți sau tutori care refuză un diagnostic sau evaluările de teamă de ceea ce ar putea arăta rezultatele. Dacă te afli în această situație, iată câteva lucruri la care să te gândești:

1. Oare diagnosticul l-ar ajuta pe copilul tău pe termen lung?
2. Pot fi adaptate sau chiar oprite măsurile de sprijin dacă nu mai este nevoie de ele?
3. De ce îți este teamă de acest diagnostic?
4. Ce sprijin te-ar ajuta pe tine să procesezi informația?

Când simt că părinții resping o propunere de-ale mele, le ofer 48 de ore pentru a asimila informația, iar apoi îi sun să văd cum se simt. Sunt foarte multe informații de primit dintr-odată, iar dacă îi lași cuiva timp să le proceseze pe rând, va putea gândi mai limpede.

Ca în orice altă situație, atunci când emoțiile sunt copleșitoare și intense, nu gândești întotdeauna la rece.

Ar trebui să te simți în largul tău cerând mai multe informații sau chiar o a doua opinie. Am avut numeroși părinți care au venit la mine pentru o a doua opinie sau care au mers cu evaluările mele la alt specialist pentru a vedea dacă recomandă aceeași terapie. Este absolut în regulă să faci asta!

În funcție de cum te simți, le recomand de obicei părinților consilierea psihologică. Primirea unui diagnostic poate fi destul de dureroasă. Ai în față acest copil minunat pe care l-ai creat, l-ai crescut și îl educi – e greu de conceput că ar putea fi ceva în neregulă cu el! O discuție cu un consilier te poate ajuta să procesezi aceste trăiri și să le depășești, astfel încât stările tale să nu-l afecteze pe cel mic.

Dacă terapia nu este pe placul tău, îți recomand să cauți grupuri de sprijin. Există o mulțime de grupuri diferite – unele care se întâlnesc față în față, altele online, unele dedicate exclusiv mamelor, iar altele taților. Asta îți va oferi ocazia să vorbești cu alți părinți care trec exact prin aceeași situație ca tine... sau poate chiar prin provocări și mai mari.

Cel mai important lucru de reținut este că nu ești de vină. Astfel de lucruri pur și simplu se întâmplă. Nu țin de noi! Cu terapia adecvată și tratamentul potrivit, copilul tău se poate dezvolta minunat! S-ar putea să dureze puțin mai mult până la primul cuvânt? Poate. Va avea nevoie de un plan educațional individualizat (PEI)? Posibil. Atâta timp cât primește ajutorul de care are nevoie, faci o treabă excelentă!

Fii puternic și mergi înainte!