Tulburarea de spectru autist (TSA): Ghidul complet

Termenul de autism nu mai înseamnă ce însemna odată. „Autismul” a fost descris inițial în 1911 de psihiatrul german Eugen Bleuler ca un set sever de simptome ale schizofreniei. Această neînțelegere a continuat până în anii 1960, când psihologia copilului a devenit o știință de sine stătătoare.

Ghid despre tulburarea de spectru autist:

• Câteva mituri frecvente despre TSA includ:
• Cum să recunoști primele semne ale tulburării de spectru autist
• Primele semne de autism
• Regresul în dezvoltare
• Diagnosticarea TSA
• Cauzele autismului
• Ereditatea și autismul
• TSA și hiperemeza gravidică
• Terapii și instrumente pentru autism
• Terapia prin joc Floortime
• Obiectivele PEI pentru autism
• Modelarea video și autismul
• Autismul și vorbirea
• TSA și întârzierea în dezvoltarea vorbirii
• Autismul nonverbal
• • Modalități de a încuraja dezvoltarea vorbirii acasă
• Sistemul PECS și autismul
• Cum să personalizezi sistemul PECS pentru copilul tău
• Comportamentul de stimming
• Stimming-ul oral
• Problemele senzoriale
• Sinestezia și autismul
• Aversiunile alimentare și autismul
• Resurse, cărți și reviste despre autism pentru părinți

Astăzi, autismul este cunoscut sub denumirea de tulburare de spectru autist (TSA).  Este folosit pentru a descrie o tulburare complexă de dezvoltare care afectează abilitățile de comunicare și sociale, apărând pentru prima dată în copilărie.  Când vorbim despre TSA, este important să separăm miturile de realitate.

Bine ai venit în seria noastră de ghiduri complete, care conectează autorii blogului în jurul unui subiect important, explorat în profunzime pe pagina noastră. Acest ghid analizează ceea ce trebuie să știe părinții despre tulburarea de spectru autist (TSA). Poți descărca întregul ghid sub formă de ebook aici:

Câteva mituri frecvente despre TSA includ:

Autismul se poate vindeca.  

• Adevăr: Autismul nu se vindecă. Este o tulburare de dezvoltare care durează toată viața.

Persoanele cu autism nu pot avea o viață independentă și de succes.

• Adevăr: Persoanele cu autism pot avea o viață împlinită, fericită și de succes cu ajutorul logopediei și al terapiei ocupaționale.

Cauza autismului este educația parentală greșită.

• Adevăr: Nu există o singură cauză cunoscută a autismului. Studiile sugerează că apariția autismului are loc înainte de naștere.

Persoanele cu autism nu vorbesc.

• Adevăr: Autismul este complex. Unele persoane își dezvoltă vorbirea normal, în timp ce altele comunică printr-o combinație de cuvinte, gesturi și dispozitive de comunicare.

Aceste concepții greșite frecvente despre autism arată doar cât de mare este nevoia de informare.  De aceea, luna aprilie este Luna Conștientizării Autismului.  Pentru a înțelege mai bine această tulburare de dezvoltare, părinții trebuie să știe cum să recunoască această afecțiune care atinge 1 din 110 copii.

Cum să recunoști primele semne ale tulburării de spectru autist

Autismul este o tulburare complexă în care nu există doi copii sau adulți care să prezinte exact aceleași semne și simptome.  Este, de asemenea, o tulburare care afectează domenii diferite din viața unei persoane.  În timp ce o arie poate fi profund afectată, o alta poate să nu prezinte niciun semn de autism.  De exemplu: un copil se poate confrunta cu dificultăți senzoriale, dar este capabil să poarte o conversație dus-întors.

Primele semne de autism

https://www.youtube.com/watch?v=z7NeBs5wNOA

Planul social

• Nu își poate autoregla emoțiile
• Dificultăți de adaptare la un mediu nou
• Se poate concentra doar pe o singură sarcină la un moment dat
• Nu răspunde corect la întrebări sau nu răspunde deloc
• Nu poate comunica într-o conversație reciprocă, de tip dus-întors
• Dificultăți în a relaționa cu ceilalți

Limbaj 

• Pierderea limbajului dobândit anterior, în jurul vârstei de trei ani
• Primele cuvinte sunt substantive comune (obiecte) în loc de nume proprii (nume de persoane) și verbe (acțiuni)
• Gesturile și expresiile nonverbale întârzie în primul an de viață (a face cu mâna „pa-pa” sau a arăta cu degetul)
• Repetă cuvintele imediat după ce le aude. Fenomen cunoscut și ca „ecolalie”. Poate apărea și ecolalia întârziată, prin care copilul repetă cuvinte auzite cu ore, zile sau săptămâni în urmă.
• Contact vizual limitat cu ceilalți
• Vorbirea poate părea robotică, iar cuvintele pot să nu aibă fluență împreună
• Nu înțelege normele sociale de comunicare, cum ar fi volumul vocii sau faptul de a nu vorbi peste altcineva
• Dificultăți în înțelegerea umorului sau a sarcasmului
• Simte nevoia acută de rutină și predictibilitate
• Frică redusă sau inexistentă de pericole
• Incapacitatea de a planifica sau organiza activități
• Abilități reduse de rezolvare a problemelor
• Nu folosește jucăriile adecvat sau în scopul pentru care au fost create
• Joc repetitiv

Comportament și reglare emoțională

• Nu tolerează schimbările de rutină
• Dificultăți în aplicarea abilităților învățate
• Folosește obiectele într-un mod diferit sau dezvoltă un atașament puternic față de anumite obiecte sau jucării
• Comportament de stimming (legănat, mestecat, fluturatul mâinilor)
• Modalități neobișnuite de exprimare a emoțiilor (comportament agresiv, crize de furie / meltdowns, tantrumuri, tendința de a fugi)
• Tipare repetitive și rigide de joacă, interese și comportament
• Nu se poate autogestiona bine

Aspecte senzoriale și alimentație

• Reacționează exagerat sau insuficient la stimulii din mediu, cum ar fi lumina, sunetele și situațiile sociale
• Se joacă singur
• Este foarte selectiv cu mâncarea din cauza sensibilităților senzoriale
• Preferă o varietate foarte limitată de alimente

Regresul în dezvoltare

Regresul în dezvoltare apare atunci când un copil își pierde o abilitate dobândită.  Un copil mic care învățase la oliță începe să aibă din nou accidente.  Un copil vorbăreț revine la gângurit sau la cuvinte fără sens.  Pentru mulți copii, regresul este doar temporar și poate fi rezultatul deprinderii unei abilități noi sau al unei schimbări majore în viață.

Regresul în dezvoltare apare atunci când un copil își pierde o abilitate deja dobândită.

Însă pentru unii copii, este vorba despre un regres cauzat de apariția simptomelor de autism.  În primul an, mulți copii care sunt diagnosticați ulterior cu autism se dezvoltă normal.  Este perfect posibil ca un copil sub un an să nu prezinte niciun semn de autism.  Totuși, odată ce copilul împlinește vârsta de doi ani, mulți părinți încep să observe semne care nu existaseră înainte.  

Dacă un copil trece printr-un regres în dezvoltare care nu are legătură cu atingerea unei etape noi sau cu o schimbare majoră de viață, este necesară o evaluare sau un screening pentru autism.

Diagnosticarea TSA

Odată ce un copil prezintă semne de autism sau un regres în dezvoltare, ar trebui efectuată o evaluare pentru tulburarea de spectru autist (TSA).  Unii copii sunt diagnosticați cu autism chiar de la vârsta de 18 luni.  Pentru majoritatea copiilor însă, diagnosticul de autism este stabilit după vârsta de doi ani.

Deși fiecare copil ar trebui evaluat pentru autism la 9, 18 și 24 sau 30 de luni de către medicul pediatru, unele semne pot trece neobservate. Unii copii cu un risc mai mare de tulburări de dezvoltare ar putea avea nevoie de consultații suplimentare pentru screening mai detaliat.

Procesul de diagnosticare a autismului cuprinde trei etape. 

Etapa 1: Screeningul

Înainte ca un copil să primească un diagnostic, el sau ea trebuie să treacă printr-un screening inițial.  Acest proces durează aproximativ 15 minute și implică o discuție și observarea reperelor și abilităților dobândite sau întârziate ale copilului.  Pentru cel mic, acest screening inițial este lipsit de stres.  Tot ce trebuie să facă este să se joace. Medicul va observa și se va implica în joc alături de copil pentru a vedea cum vorbește, învață și se comportă.

Pasul 2: Medicul pediatru specializat în dezvoltare

Dacă medicul de la screeningul inițial consideră că sunt necesare evaluări suplimentare, acesta va trimite copilul la un pediatru specializat în dezvoltare. Acesta este un medic specializat în dezvoltarea copilului, care poate identifica o multitudine de tulburări comportamentale și de dezvoltare la copii.

Pediatrii specializați în dezvoltare pot, de asemenea, să ajute la:

• Recomandarea adaptărilor școlare și a serviciilor educaționale necesare
• Prescrierea de medicamente
• Inițierea de investigații medicale
• Monitorizarea pe termen lung a dezvoltării copilului în programele educaționale și în gestionarea comportamentului

Pasul 3: Evaluarea complexă completă

După ce copilul este consultat de un pediatru specializat în dezvoltare, se efectuează o evaluare complexă completă. Aceasta este un proces mult mai aprofundat, la care participă un neurolog pediatru, un logoped și un psiholog pentru copii. Toți acești specialiști vor ajuta împreună la stabilirea diagnosticului de autism.

Pentru a stabili dacă un copil prezintă sau nu semne de autism, se folosesc patru teste principale pentru diagnosticarea TSA:

1. Interviul de Diagnostic pentru Autism (ADI) - Evaluează copilul sau adultul în trei domenii principale de comportament: interacțiunea socială, comunicarea/limbajul și interesele și comportamentele restrictive și repetitive.
2. Programul de Observare pentru Diagnosticul Autismului (ADOS) - Examinează interacțiunea socială, jocul, comunicarea și modul în care copilul folosește materialele în mod imaginativ.
3. Scala de Evaluare a Autismului la Copii (CARS) - Se utilizează doar pentru copiii cu vârsta de peste doi ani și analizează în profunzime comportamentul, abilitățile și particularitățile copilului.
4. Scala de Evaluare a Autismului Gilliam (GARS) - Potrivită pentru diagnosticarea copiilor de peste trei ani, arătându-le părinților, cadrelor didactice și clinicienilor severitatea tulburării.

Cauzele autismului

Deși există multe mituri despre cauzele autismului, nu se cunoaște un singur factor care să îl provoace. Dimpotrivă, știința descoperă că autismul este cauzat de o combinație de factori.

Până acum, au fost identificați șapte factori asociați cu apariția autismului la un copil.

1. Rolul geneticii

Fiecare familie are o probabilitate de 1 la 68, sau o șansă de 1,5%, de a avea un copil cu autism. Însă, deoarece membrii familiei au o structură genetică similară, familiile care au deja un copil cu autism au un risc cu 20% mai mare de a mai avea un copil cu această tulburare. Riscul crește apoi la 30% dacă o familie are deja doi sau mai mulți copii cu autism.

Cercetătorii suedezi au descoperit legături între istoricul familial de tulburări mentale și neurologice precum ADHD, schizofrenia sau depresia și probabilitatea de a avea un copil cu autism. Concluziile au arătat că:

• Copiii care aveau un părinte sau un frate cu tulburări mentale și neurologice prezentau un risc de 4,7 ori mai mare
• Copiii cu un istoric familial de tulburări mentale și neurologice aveau un risc de 7,6 ori mai mare de a dezvolta autism și dizabilitate intelectuală.

Alte studii au adus rezultate similare, indicând o creștere a riscului de autism dacă un frate are tulburare de hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD) sau dacă un părinte suferă de depresie, anxietate, tulburare bipolară ori schizofrenie.

2. Complicațiile la naștere

The American Journal of Perinatology a constatat că riscul de a dezvolta autism este mai crescut în cazul copiilor care au trecut prin complicații la naștere. Complicațiile cu cea mai puternică legătură cu autismul au fost:

• Preeclampsia
• Dezlipirea de placentă
• Prezentația pelviană sau transversă
• Privarea de oxigen în timpul travaliului (asfixia la naștere)
• Prolapsul sau expunerea cordonului ombilical

Deși nicio complicație la naștere nu determină cu certitudine apariția autismului, studiile arată că micuții care au trecut prin aceste complicații au un risc mai mare de a dezvolta această tulburare.

3. Tulburările genetice

Deși se întâmplă rar, genetica poate juca un rol major în riscul și apariția autismului. S-a descoperit că atât sindromul Rett, cât și sindromul X fragil cresc riscul unui copil de a dezvolta autism.

Cu toate acestea, este important de menționat că ambele tulburări sunt extrem de rare și sunt rezultatul unor mutații genetice.

4. Vârsta înaintată a părinților

Câteva studii din Danemarca, Israel, Suedia și California au arătat că bărbații de peste 40 de ani au un risc de șase ori mai mare de a avea un copil cu autism. Cercetătorii bănuiesc că bărbații care devin tați după 40 de ani ar putea avea trăsături autiste care au întârziat formarea unui cuplu și decizia de a avea copii.

Alte studii au obținut însă rezultate diferite, care ar putea infirma această teorie. Deși vârsta înaintată a părinților nu poate fi exclusă din rândul cauzelor, ea rămâne o teorie fără dovezi științifice concrete.

5. Greutatea mică la naștere

Greutatea mică la naștere înseamnă sub 2,5 kilograme. Când un bebeluș se naște cu o greutate mică sau prematur, este posibil să nu fi beneficiat de o dezvoltare fetală completă pentru a-și susține creșterea. Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC) a descoperit că bebelușii născuți cu mai puțin de 2,5 kilograme au un risc de 2,3 ori mai mare de autism. Același studiu a arătat că fetițele născute subponderale aveau un risc de 3 ori mai mare.

6. Expunerea la toxine din mediul înconjurător

Metalele grele și toxinele din mediu sunt considerate factori posibili ce contribuie la apariția autismului. Totuși, aceasta este doar o teorie. Până în prezent, nu există cercetări concludente care să o confirme.

Centrul pentru Sănătatea Mediului la Copii enumeră 10 substanțe toxice și chimice suspectate că ar favoriza autismul. De aceea, femeile însărcinate ar trebui să limiteze expunerea la următoarele 10 toxine de mediu:

1. Compuși perfluorurați
2. Perturbatori endocrini
3. Metilmercur
4. Plumb
5. Pesticide organofosforice
6. PCB-uri (bifenili policlorurați)
7. Pesticide organoclorurate
8. Ignifugi bromurați
9. Plumb
10. Gazele de eșapament

7. Infecțiile virale

Conform unui studiu realizat de Societatea Americană de Microbiologie, femeile însărcinate cu infecții active au avut un risc dublu de a naște un copil cu autism. Mai exact, cercetările au arătat că anumite infecții virale sunt strâns legate de apariția autismului.

Aceste șase infecții virale prezente în timpul sarcinii dublează șansele ca o femeie să aibă un copil cu autism:

• Citomegalovirus
• Rujeolă
• Virusul Epstein-Barr
• Rubeolă
• Virusul herpetic uman 6
• Virusul herpes simplex 1 și 2

Știința indică mai degrabă o combinație de factori biologici și de mediu care contribuie la apariția autismului, și nu un factor unic și izolat. Pe măsură ce cercetările avansează, obiectivul este găsirea acelei combinații specifice de factori care influențează în mod direct dezvoltarea autismului.

https://www.youtube.com/watch?v=wKlMcLTqRLs

Ereditatea și autismul

Deoarece știm că genetica joacă un rol important în discuția despre cauzele autismului, este esențial să vorbim despre câteva aspecte comune legate de ereditate și diagnosticul de autism.

• Cei care au un membru al familiei cu autism au o probabilitate mai mare de a primi la rândul lor acest diagnostic
• Băieții sunt diagnosticați cu autism mai des decât fetele
• Copiii vaccinați și cei nevaccinați prezintă un risc egal de a fi diagnosticați cu autism
• Copiii cu părinți mai în vârstă tind să aibă un risc crescut de autism
• Bebelușii prematuri născuți înainte de 26 de săptămâni prezintă un risc mai mare de autism

Deși nu există o cauză anume a autismului, mulți specialiști în diagnosticarea și tratarea acestuia consideră că genetica și mediul acționează împreună. Se crede că anumite gene pot influența dezvoltarea creierului copilului sau modul în care celulele neuronale comunică între ele. De asemenea, anumite gene ar putea determina dacă simptomele autismului vor fi ușoare sau severe.

Deși acestea sunt doar teorii aflate încă în dezbatere, genetica, ereditatea și mediul sunt factori-cheie în înțelegerea posibilelor cauze ale autismului.

Pentru a afla mai multe despre rolul eredității, citește articolul Autismul… este oare ereditar?

TSA și Hyperemesis Gravidarum

Pe lângă examinarea geneticii și a mediului, dezbaterea despre legătura dintre hyperemesis gravidarum și autism trebuie, de asemenea, privită ca o posibilă cauză. Hyperemesis gravidarum este mai bine cunoscută sub denumirea de grețuri matinale severe. Se caracterizează prin vărsături excesive și greață continuă. Se crede că această formă severă de grețuri matinale este provocată de schimbările hormonale și de nivelurile ridicate de hCG (gonadotropină corionică umană) din prima parte a sarcinii.

Deși cauza exactă a stării de hyperemesis gravidarum este încă necunoscută, simptomele tind să apară între săptămânile 4 și 6. Multe femei însărcinate simt o ameliorare a simptomelor în jurul săptămânilor 14-20. Însă 20% dintre femei au nevoie în continuare de îngrijiri medicale pentru grețuri matinale severe pe tot parcursul sarcinii.

Hyperemesis gravidarum este mai bine cunoscută sub denumirea de grețuri matinale severe. Se caracterizează prin vărsături excesive și greață continuă.

Centrul de Cercetare și Evaluare din California de Sud a descoperit într-un studiu recent că femeile însărcinate cu hyperemesis gravidarum au avut o probabilitate cu 53% mai mare de a avea un copil diagnosticat cu tulburare de spectru autist. De asemenea, studiul a arătat că:

• Mamele diagnosticate cu hyperemesis gravidarum în primul și al doilea trimestru au prezentat un risc crescut de a avea un copil cu autism. Însă nu a existat un risc crescut pentru mamele diagnosticate în al treilea trimestru
• Severitatea cazurilor de hyperemesis gravidarum nu a crescut riscul de autism
• Asocierea dintre hyperemesis gravidarum și autism a fost mai mare în rândul fetelor decât al băieților și a fost mai răspândită la persoanele caucaziene și hispanice decât la cele din Insulele Pacificului și afro-americane
• Medicamentele pentru tratarea cazurilor de hyperemesis gravidarum nu au fost asociate cu dezvoltarea autismului

Un alt studiu din 2018 realizat de Telethon Kids Institute a constatat că femeile gravide cu niveluri de hCG prea mari sau prea mici au avut un risc mai mare de a avea un copil cu autism.

Deși ambele studii au identificat o legătură între riscul de autism și hyperemesis gravidarum, acest lucru nu înseamnă că grețurile matinale severe sunt cauza autismului. Sunt necesare mai multe cercetări pentru a stabili sau a exclude cauzele autismului, inclusiv influența severității grețurilor matinale din timpul sarcinii.

Terapii și instrumente pentru autism

După ce copilul tău primește un diagnostic de TSA, poate fi copleșitor să te gândești la vizitele medicale, terapii și schimbările de acasă. Însă cel mai bun lucru legat de terapia pentru autism este că nu există o abordare universală. Nicio terapie nu funcționează la fel pentru toți copiii. De aceea, toate tipurile de terapie sunt adaptate pentru a răspunde nevoilor copilului tău. În tratarea copiilor cu autism, se folosesc de obicei trei tipuri de terapii.

1. Analiza comportamentală aplicată (ABA)

Acest tip de terapie este cel mai potrivit pentru copiii diagnosticați cu autism înainte de vârsta de cinci ani. Analiza comportamentală aplicată este considerată „standardul de aur” în tratarea autismului, deoarece modifică comportamentele nedorite și le întărește pe cele pozitive printr-un sistem de recompense și consecințe. Un terapeut poate alege să observe și să lucreze cu copilul la grădiniță, acasă sau la locul de joacă, unde apar de obicei comportamentele dificile.

Deși un „mediu natural” este utilizat pentru a corecta comportamente precum crizele de furie și tantrumurile, acesta este folosit și pentru a consolida sau a învăța abilități de joc imaginativ sau empatie prin recompensă. Această terapie este excelentă pentru gestionarea comportamentelor dificile, însă este o terapie intensivă, necesitând adesea între 20 și 40 de ore pe săptămână.

2. Intervenția pentru dezvoltarea relațiilor (RDI)

Această terapie pune accentul pe gândirea critică, abilitățile de comunicare și interacțiunile sociale cu persoanele cele mai apropiate de copil. În loc ca terapia să se concentreze exclusiv pe copil, RDI implică participarea celor mai apropiați oameni din viața sa (părinți și profesori).

Implicarea părinților este esențială în această terapie! Tu devii terapeutul copilului tău. Deși este o abordare mai nouă, RDI oferă rezultate promițătoare. Pentru a avea succes cu RDI alături de copilul tău, trebuie să păstrezi o legătură constantă cu un consultant de program și să primești informații detaliate de terapie, care includ conferințe și vizionarea de videoclipuri educative.

Intervenția pentru dezvoltarea relațiilor are șase obiective principale:

1. Raportarea emoțională: Învățarea din experiențele emoționale ale celorlalți
2. Coordonarea socială: Observarea și reglarea comportamentului pentru a participa la situații sociale
3. Limbajul declarativ: Utilizarea comunicării non-verbale și a limbajului pentru a arăta curiozitate, a susține interacțiunea, a împărtăși sentimente și gânduri și a coordona acțiuni cu ceilalți
4. Gândirea flexibilă: Adaptarea și modificarea planurilor atunci când situațiile se schimbă
5. Procesarea informațiilor relaționale: Rezolvarea problemelor fără răspunsuri clare și gestionarea situațiilor care nu au o soluție de tipul „corect sau greșit”
6. Anticiparea și retrospectiva: Analizarea experiențelor trecute și anticiparea posibilităților viitoare pe baza acelor experiențe anterioare

3. Terapia de integrare senzorială

Terapia de integrare senzorială are ca scop reducerea sensibilităților senzoriale, fie că este vorba despre lumină, texturi, zgomot sau atingere. Această terapie se bazează în principal pe joacă și presupune concentrarea pe lucrurile la care copilul tău este cel mai sensibil. De exemplu, dacă un copil este extrem de sensibil la atingere, un terapeut va interacționa cu el atingându-i dosul palmei cu diferite texturi, cu scopul de a-l desensibiliza treptat în timp. Integrarea senzorială este o formă de terapie ocupațională, iar studiile arată că este o intervenție eficientă pentru copiii cu autism cu vârste cuprinse între 4 și 12 ani.

Pe lângă terapia de integrare senzorială, copilul tău ar putea avea nevoie și de logopedie. Obiectivul principal în logopedie este concentrarea pe comunicare și interacțiune socială. Logopezii ajută copilul să comunice prin intermediul dispozitivelor electronice de comunicare, limbajului semnelor, tabelelor cu imagini, dezvoltării abilităților sociale, abilităților pragmatice, sunetelor și rimelor. Toate acestea sunt fundamentale pentru a ajuta copilul să își dezvolte comunicarea verbală și non-verbală.

Terapia prin joc Floortime

O altă formă de terapie utilizată de terapeuții ocupaționali și de logopezi este terapia prin joc Floortime. Acest tip de terapie se concentrează pe dezvoltarea punctelor forte ale copilului, coborând la nivelul lui de joacă. În loc să ghideze copilul printr-o activitate prestabilită, copilul este cel care conduce toate aspectele jocului.

Terapia prin joc Floortime este construită pe șase etape de dezvoltare:

1. Autoreglarea și interesul pentru lumea din jur
2. Gândirea emoțională
3. Ideile emoționale
4. Comunicarea bidirecțională (du-te-vino)
5. Comunicarea complexă
6. Apropierea și implicarea în relații

Pentru a atinge aceste etape, un terapeut sau un părinte interacționează cu cel mic urmărind ceea ce face copilul într-un mediu calm. Dacă un copil se joacă cu mașinuțele pe podea, terapeutul sau părintele se va așeza pe podea și se va juca cu mașinuțele. Aceste sesiuni de joacă durează de obicei între două și cinci ore pe zi.

În timp, interacțiunile dintre terapeut și copil devin mai complexe. De exemplu, pe măsură ce copilul se joacă cu o mașinuță de jucărie, sunt introduse avioane de jucărie însoțite de explicații verbale pentru a crea un joc. Joaca Floortime îl încurajează pe copilul tău să răspundă la întrebări și să interacționeze cu terapeutul.

În 2011, cercetători independenți din Thailanda și Canada au descoperit că terapia prin joc Floortime „a îmbunătățit semnificativ dezvoltarea emoțională și a redus simptomele de bază ale autismului”.

Citește mai multe despre terapia prin joc Floortime

Obiectivele PEI pentru autism

Deoarece o mare parte din terapia copilului tău va consta în logopedie, s-ar putea să fii curios care sunt obiectivele legate de abilitățile de vorbire și limbaj pentru un copil aflat în spectrul autist. Aceste obiective nu sunt valabile doar pentru logopedie, ci și pentru PEI-ul copilului tău (Planul Educațional Individualizat). Următoarele obiective de PEI sunt doar exemple. Fiecare copil cu autism are nevoi diferite, prin urmare obiectivele din PEI vor fi personalizate pentru el.

Atenția comună

Atenția comună se referă la capacitatea unui copil de a se concentra pe mai multe lucruri în același timp. Acest lucru este esențial atunci când copilul începe școala, având nevoie să poată fi atent la mai multe sarcini deodată. Deși mulți copii cu autism întâmpină dificultăți legate de atenția comună, PEI-ul copilului tău se poate concentra pe domenii specifice ale acesteia.

Iată câteva obiective de atenție comună pentru PEI-ul copilului tău:

• Să răspundă la vocea cadrului didactic
• Să arate înțelegere atât prin contact vizual, cât și prin gesturi
• Să fie capabil să recunoască și să descrie propriile emoții și emoțiile celorlalți

Reciprocitatea socială

Reciprocitatea socială este esențială pentru interacțiunea cu ceilalți. Aceasta implică un schimb continuu între două persoane. Copiii cu tulburare de spectru autist întâmpină dificultăți legate de reciprocitatea socială, cum ar fi inițierea interacțiunii, răspunsul la inițiativele altora, menținerea conversațiilor și alternarea rândului în comunicarea verbală.

Pentru a-ți ajuta copilul cu reciprocitatea socială, iată câteva obiective pentru un PEI:

• Menținerea interacțiunilor
• Inițierea conversațiilor
• Păstrarea subiectului de discuție
• Recunoașterea și încercarea de a repara întreruperile din comunicare

Limbajul și obiectivele cognitive conexe

Limbajul înseamnă mai mult decât vorbire. Înseamnă înțelegerea și folosirea limbii materne atât prin comunicare verbală, cât și nonverbală. Arătatul cu degetul, făcutul cu mâna și expresiile faciale sunt toate exemple de comunicare nonverbală.

Câteva exemple de obiective legate de limbaj și dezvoltare cognitivă pentru PEI-ul copilului tău pot include:

• Folosirea gesturilor
• Întoarcerea paginilor într-o carte în timp ce arată spre imagini
• Folosirea cuvintelor și a gesturilor pentru a-și exprima intențiile
• Rezolvarea de probleme
• Înțelegerea succesiunii evenimentelor (ordinea dintr-o poveste, literele alfabetului)
• Folosirea și combinarea cuvintelor în moduri creative

Reglarea comportamentală și emoțională

Acest domeniu din obiectivele PEI rămâne unul dintre cele mai greu de stăpânit pentru copiii cu autism. Reglarea comportamentală și emoțională presupune înțelegerea emoțiilor, procesarea lor, comunicarea sentimentelor și gestionarea emoțiilor dificile.

Câteva exemple de obiective pentru reglarea comportamentală și emoțională într-un PEI includ:

• Cererea unei activități liniștitoare atunci când este supărat
• Exprimarea emoțiilor
• Discutarea tranzițiilor între diferite activități
• Perceperea și anticiparea comportamentului social al celorlalți pentru a-și monitoriza propriul comportament

Citește mai multe despre obiectivele PEI și autism

Modelarea video și autismul

Modelarea video este o altă formă de terapie introdusă mai recent. A apărut însă pentru prima dată în 1982, prin cercetările lui Steinborn și Knapp, care au combinat instruirea comportamentală cu un mediu școlar pentru a-i învăța pe copiii din spectrul autist reguli pietonale și de circulație.

Astăzi, modelarea video este considerată o metodă de bază pentru predarea abilităților sociale și pentru sprijinirea întârzierilor de vorbire în autism. În prezent, terapia a avansat și mai mult datorită studiilor științifice despre neuronii-oglindă.

Neuronii-oglindă sunt celule senzorio-motorii din creier care se activează atunci când...

• O persoană efectuează o acțiune
• Vede o altă persoană efectuând aceeași acțiune

Se crede că aceste tipuri de neuroni sunt legate de comportamentele sociale, în special de empatie și imitație, explicând probabil cogniția socială la oameni. Pentru a valorifica neuronii-oglindă, modelarea video pentru abilități sociale este utilizată pentru copiii cu autism. Speech Blubs duce modelarea video cu un pas mai departe, determinându-i pe copii să vorbească sau să imite comportamente și abilități. Tot ce trebuie să facă cel mic pentru modelarea video este să urmărească videoclipurile din Speech Blubs și să copieze cuvântul sau acțiunea demonstrată de alți copii.

Aplicația Speech Blubs și modelarea video îi vor aduce copilului tău următoarele beneficii:

1. Încrederea de a reproduce în viața de zi cu zi sarcinile și vorbirea imitate
2. O învățare mai rapidă, văzând alți copii cum realizează comportamentele respective
3. O mai bună memorare a comportamentelor învățate, prin activități distractive și jocuri

Află mai multe despre știința din spatele neuronilor-oglindă, modelării video și autismului

Autismul și vorbirea

O tulburare de vorbire care afectează 65% dintre copiii cu autism este apraxia vorbirii. Deși există multe forme de apraxie, apraxia vorbirii afectează în mod direct limba, buzele, gura și maxilarul în producerea unor sunete clare. Pe lângă faptul că vorbele pot suna neclar, același cuvânt poate fi pronunțat diferit de fiecare dată, ceea ce duce la sunete inconsistente. Dacă un copil prezintă semne ale unei tulburări de comunicare, poate fi greu de distins dacă dificultatea este cauzată de apraxie sau de autism. Prin urmare, este recomandată o evaluare realizată de un logoped.

Iată câteva aspecte pe care un logoped le va examina pentru diagnosticarea apraxiei de vorbire:

• Erori la nivelul consoanelor și vocalelor - Copilul poate pronunța același cuvânt diferit de fiecare dată.
• Dificultăți de trecere de la un sunet la altul sau de la o silabă la alta - Acest lucru duce la pauze lungi între cuvinte și la probleme în repetarea unui șir de cuvinte.
• Accentuare neobișnuită a anumitor părți de vorbire - Copilul poate accentua în mod egal toate silabele unui cuvânt sau ale unei propoziții, având un ton „plat sau robotic”.

Alte simptome ale apraxiei de vorbire utilizate pentru diagnostic includ:

• Gângurit minim în perioada de bebeluș
• Dificultăți în formarea și pronunțarea cuvintelor lungi
• Încercări repetate de a pronunța un cuvânt
• Folosirea excesivă a comunicării nonverbale
• Omiterea consoanelor la începutul sau la sfârșitul unui cuvânt
• Probleme în legarea cuvintelor

În timpul unei evaluări pentru apraxia de vorbire, un logoped va evalua forța și mișcările oro-motorii ale copilului. Acest lucru se va face rugându-l să zâmbească, să își miște limba, să înghită sau să lingă o acadea. Evaluarea va analiza, de asemenea, auzul, capacitatea de a începe o activitate și de a răspunde la instrucțiuni, precum și abilitățile de comunicare verbală și nonverbală.

Pentru a-ți ajuta copilul să își dezvolte abilitățile de mai sus, iată 7 activități de vorbire pe care le poți începe acasă chiar de azi:

1. Modelează cuvintele cu exemple

Ia jucăria preferată a copilului, ține-o lângă gură și pronunță numele ei clar și rar. Astfel, copilul poate vedea mișcările gurii tale.

2. Găsește modalități de a-ți amplifica sau schimba vocea

Aceasta este o modalitate excelentă de a încuraja imitația reciprocă. Folosește un tub de carton de la prosoapele de hârtie sau o aplicație de schimbare a vocii pentru a scoate sunete diferite.

3. Oferă-i două opțiuni

Ținând două obiecte aproape de gură, spune clar denumirea lor și întreabă-l pe care și-l dorește. După ce copilul arată cu degetul sau spune un cuvânt pentru a răspunde, repetă denumirea obiectului.

De exemplu: „Vrei un măr sau o portocală?”

După ce copilul arată cu degetul sau scoate un sunet, repetă: „Vrei portocala.”

4. Pune entuziasm în voce

Schimbă-ți tonul vocii subliniind sunetele de la începutul și sfârșitul cuvintelor. Acest lucru îi va menține atenția și îl va ajuta să te imite.

5. Folosește efecte sonore

Adaugă efecte sonore când citiți cărți sau când vă jucați cu mașinuțele și păpușile pe podea.

6. Repetă „cuvintele-cheie” în propoziții simple

Păstrează „cuvintele-cheie” simple și propozițiile scurte, concentrându-te pe evidențierea acestora. Dacă faceți baloane de săpun, încearcă noțiuni de bază precum „balon” sau „poc”.

7. Încurajează imitația prin cântecele

Folosește muzica pentru a-l stimula pe cel mic să-ți imite mișcările gurii. Cântecele precum „Dacă vesel se trăiește” sau „Păianjenul cel mic”. Combină aceste melodii cu gesturile și mișcările corespunzătoare.

Citește mai multe despre apraxie și autism

TSA și întârzierea în dezvoltarea vorbirii

Când un copil are o întârziere în dezvoltarea vorbirii, părinții se întreabă adesea dacă aceasta este cauzată de autism. Deși o întârziere în vorbire este un semn al autismului, simptomele unei simple întârzieri de vorbire și cele ale autismului sunt foarte diferite. Dacă bănuiești că micuțul tău are o întârziere în vorbire, este important fie să confirmi, fie să excluzi autismul ca și cauză.

Un logoped poate identifica dacă cel mic are o întârziere de vorbire, dar nu poate pune diagnosticul de autism. Doar un medic pediatru specializat în dezvoltare poate diagnostica autismul. Pentru a te ajuta să înțelegi mai bine diferența dintre întârzierea de vorbire și autism, iată semnele și simptomele ambelor situații.

Semne și simptome ale autismului:

• Vorbire întârziată
• Lipsa contactului vizual sau contact vizual de scurtă durată
• Se supără ușor la schimbări minore de rutină
• Reacții la anumite sunete, lumini, atingeri, mirosuri sau gusturi
• Dificultăți în a înțelege emoțiile celorlalți
• Fixat pe o gamă restrânsă de interese sau obiecte
• Se angajează în comportamente repetitive, cum ar fi învârtitul sau legănatul
• Nu răspunde când este strigat pe nume până la 12 luni
• Nu arată cu degetul spre obiecte aflate la distanță până la 14 luni

Semne și simptome ale întârzierii de vorbire:

• Spune cuvinte simple, clar sau neclar, între 12 și 15 luni
• Nu folosește gesturi nonverbale, cum ar fi arătatul cu degetul sau făcutul cu mâna, până la 12 luni
• Preferă să folosească gesturi în loc de cuvinte pentru a comunica, până la 18 luni
• Dificultăți în a imita sunete până la 18 luni
• Înțelege cuvinte simple până la 18 luni
• Dificultăți în a înțelege cereri simple
• Doar imită vorbirea sau acțiunile, dar nu produce cuvinte sau fraze până la 2 ani
• Repetă anumite sunete sau cuvinte în mod repetat până la 2 ani
• Nu poate folosi limbajul pentru a-și comunica nevoile până la 2 ani
• Nu poate urma instrucțiuni simple până la 2 ani
• Ton neobișnuit al vocii (răgușit/nazal) până la 2 ani
• Vorbește în propoziții scurte până la 3 ani
• Spune o poveste între 4 și 5 ani

Pentru a afla mai multe despre întârzierile de vorbire, citește articolul „Dacă copilul meu are o întârziere de vorbire, înseamnă că are autism?”

Autismul nonverbal

Deși nu este un diagnostic oficial în cadrul spectrului autist, autismul nonverbal este un termen folosit pentru a descrie orice copil care nu utilizează comunicarea verbală. Aproximativ 40% dintre copii sunt considerați nonverbali și nu există o cauză cunoscută a autismului nonverbal. Concepțiile greșite din societate asociază adesea autismul nonverbal cu o inteligență scăzută. Cu toate acestea, autismul nonverbal nu înseamnă o lipsă de inteligență.

În 2015, Cambridge University a descoperit că persoanele cu trăsături autiste sunt mai predispuse să urmeze cariere în tehnologie, inginerie, știință și matematică. Toate acestea necesită o inteligență ridicată. Un alt studiu oferă rezultate promițătoare pentru comunicarea verbală viitoare a copiilor nonverbali cu autism.

Autismul nonverbal este folosit pentru a descrie orice copil care nu utilizează comunicarea verbală.

Center for Autism and Related Disorders a analizat fișele unor copii cu autism cu vârste cuprinse între 8 și 17 ani. Toți participanții prezentau întârzieri de limbaj, fiind fie nonverbali, fie spunând doar cuvinte simple sau fraze scurte.

Studiul a scos la iveală următoarele rezultate pozitive:

1. 70% dintre participanți au ajuns să vorbească în propoziții simple
2. 47% dintre participanți au devenit vorbitori fluenți
3. Majoritatea participanților aveau un coeficient de inteligență mai mare decât se credea inițial
4. Comportamentele repetitive (legănatul sau învârtitul) și interesele intense nu au afectat dezvoltarea limbajului

Citește mai multe informații despre autismul nonverbal

Modalități de a încuraja dezvoltarea vorbirii acasă

Dacă copilul tău are autism nonverbal, colaborarea cu un logoped este esențială pentru a îmbunătăți comunicarea. Cu toate acestea, există lucruri simple pe care le poți face acasă pentru a stimula dezvoltarea vorbirii copilului tău.

1. Pune accentul pe comunicarea nonverbală

Integrează comunicarea nonverbală oferindu-i un model copilului tău. Sporește contactul vizual. Dă din cap aprobator sau dezaprobator când spui da sau nu. Arată spre obiectele despre care vorbești. Învățarea acestor tipuri de indicii nonverbale îmbunătățește capacitatea copilului de a-și comunica nevoile.

2. Folosește propoziții mai scurte

Dacă copilul tău întâmpină dificultăți în a urma instrucțiunile, este posibil să aibă o durată scăzută de atenție, iar instrucțiunile tale să fie prea lungi. Încearcă să te concentrezi pe „cuvinte de bază”, să scurtezi frazele și să folosești cuvinte mai simple. Astfel, reduci confuzia.

Exemplu: „Nu te mai urca pe scaun!”

Scurtează fraza astfel: „Stai jos, te rog.”

3. Imită-i comportamentul

Joacă-te cu cel mic copiind sunetele sau acțiunile pe care le face. Imitația este o parte vitală a dezvoltării, iar cercetările sugerează că poate prezice evoluția limbajului. Beneficiile imitației includ împărtășirea emoțiilor, înțelegerea alternanței la rând, creșterea atenției și stimularea interesului social față de ceilalți.

4. Folosește instrumente vizuale

Mulți copii cu autism nonverbal au nevoie de suporturi vizuale pentru a înțelege mai bine și pentru a-și exprima dorințele și nevoile. Există numeroase aplicații, precum Speech Blubs, care ajută la dezvoltarea vorbirii prin imitație. De asemenea, un sistem de comunicare prin schimb de imagini (PECS) este esențial pentru ca un copil nonverbal să își exprime cerințele și trăirile.

5. Încurajează jocul și interacțiunea socială

Studiile arată că cei mici învață cel mai bine limbajul prin activități bazate pe joacă. Încearcă să cânți melodii, să propui jocuri în care vă schimbați rândul și hârjoneală blândă. Cel mai important aspect al activităților de joacă este să cobori la nivelul ochilor copilului tău.

6. Lasă-i „spațiu” copilului pentru a vorbi

Uneori, părinții se grăbesc să răspundă în locul copilului sau pun imediat o altă întrebare. Acest lucru poate să nu-i lase copilului suficient „spațiu” pentru a răspunde. Chiar dacă un copil nonverbal răspunde printr-un gest, tot o comunicare este. În timp, o pauză de 15-20 de secunde între întrebări îi poate oferi răgazul de a formula un răspuns.

7. Urmărește interesele copilului

Cel mai bine este să urmărești interesele copilului și să fii atent la ceea ce face. Dacă răstoarnă piese Lego pe podea, spune „Răstoarnă Lego” și alătură-te distracției. Acest lucru va ajuta la numirea acțiunii și la îmbogățirea limbajului prin propoziții scurte și „cuvinte de bază”.

Pentru mai multe activități dedicate autismului nonverbal, citește 7 moduri de a-ți ajuta copilul cu autism nonverbal să vorbească

Pentru perspectiva unui părinte despre stimularea vorbirii la un copil cu autism nonverbal, citește 4 moduri de a ajuta un copil cu autism nonverbal să vorbească

PECS și autismul

Sistemul de comunicare prin schimb de imagini (PECS) este o modalitate prin care copiii nonverbali pot comunica fără cuvinte. Pentru copiii cu autism și alte dizabilități de dezvoltare, PECS le oferă o „voce” pentru a-și exprima nevoile și dorințele. Încă din anii 1980, PECS i-a ajutat pe copii și pe cei care îi îngrijesc, fiind utilizat pe termen scurt și lung pentru dezvoltarea limbajului verbal.

Cercetările au demonstrat că cei mici înțeleg mai bine imaginile după vârsta de trei ani. De aceea, PECS este recomandat copiilor de la trei ani în sus. La fel ca în cazul oricărui instrument vizual, scopul general al PECS este dezvoltarea vorbirii verbale. Unii copii parcurg toate cele șase etape ale sistemului și dobândesc limbajul verbal. Alți copii continuă să folosească acest suport vizual pentru a-și comunica nevoile și dorințele simple.

PECS le oferă copiilor nonverbali o „voce” pentru a-și exprima nevoile și dorințele.

Pentru ca sistemul PECS să funcționeze corect, copilul trebuie să fie un comunicator „intenționat”. Aceasta înseamnă că manifestă dorința de a-și exprima nevoile. Un copil care comunică intenționat poate conduce un adult de mână către un lucru pe care și-l dorește.

Iată cum funcționează cele 6 etape ale PECS:

Etapa 1: Învață cum să comunice

Această etapă ajută copilul să își exprime nevoile prin imagini, folosind factori motivaționali, cum ar fi o jucărie preferată. De exemplu: dacă cel mic adoră trenulețele, folosește o imagine cu un tren de jucărie pentru a-l motiva să schimbe imaginea cu trenul.

Etapa 2: Învață perseverența și distanțarea față de imagine

Etapa întâi construiește baza pentru etapa a doua. Copilul va schimba imagini pentru a primi ce își dorește, dar este introdusă și distanțarea. Distanțarea presupune ca cel mic să meargă să ia un cartonaș de mai departe pentru a-și îndeplini o nevoie sau o dorință.

Etapa 3: Efectuarea alegerilor

Această etapă implică luarea deciziilor. Se prezintă două imagini, iar copilul trebuie să arate sau să înmâneze cartonașul pe care îl alege. Metoda funcționează cel mai bine folosind factori motivaționali.

Etapa 4: Exprimarea sentimentelor și a nevoilor

Această etapă combină imagini și cuvinte pentru a forma propoziții scurte. Copilul trebuie să combine cartonașe cu „Vreau”, „Am nevoie” sau „Mă simt” cu o imagine a obiectului sau a stării dorite. Unii copii vor ajunge doar până la etapa a patra din sistemul PECS.

Etapa 5: Răspunsul la o întrebare

Etapa 5 continuă etapa 4 prin folosirea cartonașelor pentru a răspunde la întrebări. Copilul va asocia un cartonaș cu o frază cu un cartonaș cu o imagine pentru a oferi răspunsul.

Etapa 6: Comentarea unei întrebări

Etapa 6 presupune dezvoltarea etapei 5 prin oferirea de comentarii ca răspuns la întrebări.

Cum să personalizezi sistemul PECS pentru copilul tău

Fiecare copil este diferit. De aceea, un sistem PECS trebuie personalizat pentru a răspunde nevoilor, dorințelor, preferințelor și aversiunilor unice ale copilului tău. Pentru a personaliza PECS, poți fie să cumperi cartonașe gata făcute, fie să le creezi chiar tu. Dacă le faci tu, ține cont de următoarele sfaturi!

Sfaturi pentru personalizarea sistemului PECS pentru copilul tău:

• Concentrează-te pe o zonă de nevoie – Acestea sunt imaginile de care copilul tău are cea mai mare nevoie pentru a comunica. Dacă are nevoie de ajutor pentru a exprima că îi este foame, concentrează-te pe cartonașe care reprezintă foamea. De exemplu: cartonașe cu imagini reprezentând micul dejun, prânzul și cina, sau mâncărurile preferate ale copilului tău.
• Urmărește interesele copilului tău – Copilul va fi mult mai interesat de PECS dacă există cartonașe cu jucăriile, alimentele și activitățile lui preferate.
• Ilustrații versus fotografii reale – PECS se utilizează fie cu desene, fie cu fotografii reale. Cel mai bun mod de a vedea cum reacționează copilul la una sau cealaltă opțiune este să creezi câteva imagini preferate atât sub formă de desene, cât și ca fotografii reale. Apoi observă pe care preferă să o folosească pentru a comunica.
• Alege cum să expui cartonașele PECS – Modul în care alegi să expui cartonașele PECS depinde de nivelul de răbdare al copilului, de puterea lui de înțelegere și de decizia ta de a crea sau nu un program vizual cu ele. Dacă creezi un program, acesta va trebui afișat într-un loc ușor accesibil.

Iată și alte moduri de a expune și păstra cartonașele PECS:

• Într-un dosar special de păstrare
• Laminate și prinse pe un inel de chei
• Pe un panou de activități cu benzi velcro (arici)
• Într-o carte de comunicare (aceasta include benzi lungi de arici pentru a forma propoziții cu cartonașele)

Pentru perspectiva unui părinte despre personalizarea PECS, citește Personalizează sistemul de comunicare prin schimb de imagini (PECS) pentru copilul tău

Comportamentul de stimming (auto-stimularea)

Comportamentul de stimming este un semn al autismului. Totuși, și persoanele care nu au autism recurg la stimming. Auto-stimularea poate apărea la oricine este anxios sau nervos și ia adesea forma roaderii unghiilor, a mișcării continue a picioarelor, a trosnirii degetelor și multe altele. Deși unele persoane cu autism pot avea aceste comportamente comune de stimming, la copiii cu autism acest lucru arată diferit, deoarece ei nu se pot opri.

Un copil cu autism poate recurge la următoarele tipuri de stimming:

• Legănatul înainte și înapoi
• Fluturarea mâinilor
• Țopăitul
• Învârtitul în cerc
• Mersul pe vârfuri
• Clipitul repetitiv
• Reorganizarea sau alinierea obiectelor
• Privitul insistent la ventilatoarele de tavan sau la lumini
• Mirositul persoanelor și al obiectelor
• Linsul sau frecarea obiectelor
• Repetarea cuvintelor și a frazelor

Este important de menționat că un copil poate avea un singur comportament sau mai multe, fiecare fiind repetitiv. Deși cele de mai sus sunt comportamente tipice pentru copiii cu autism, unii copii vor manifesta forme de stimming care provoacă vătămări corporale.

Comportamentele de stimming care duc la vătămare corporală includ:

• Lovitul cu pumnul sau mușcatul
• Lovitul capului de suprafețe
• Scărpinatul excesiv al pielii
• Ruperea cojilor sau a rănilor
• Înghițirea obiectelor mici

Deși știința nu știe exact ce anume cauzează stimming-ul în autism, există mai multe teorii legate de acest comportament:

1. Pentru a stimula sau a calma sistemul senzorial
2. O modalitate de a se adapta la un mediu necunoscut
3. Pentru a se liniști singur
4. Pentru a exprima frustrarea
5. Pentru a evita anumite activități sau așteptări

Deși stimming-ul copilului tău te poate îngrijora, acest comportament nu trebuie controlat decât dacă interferează cu învățarea, provoacă izolare socială, este periculos sau creează probleme celorlalți membri ai familiei. Dacă te îngrijorează comportamentul de stimming, există modalități simple de a-l gestiona.

https://www.youtube.com/watch?v=PfEExIDkJ8U

Cum să gestionezi comportamentul de stimming:

• Jucării senzoriale – Jucării antistres moi, mingi senzoriale, jucării modelabile, jucării fidget etc.
• Exclude cauzele medicale – Anumite afecțiuni medicale precum durerile de cap, infecțiile urechii sau alte dureri pot fi cauza sau pot agrava stimming-ul. Discută cu medicul copilului pentru a te asigura că nu este provocat de alte probleme de sănătate.
• Oferă un mediu liniștit – Stimming-ul se intensifică în situații de stres. Încearcă să eviți contextele în care copilul poate fi ușor copleșit.
• Încearcă mișcarea fizică – Studiile arată că activitatea fizică eliberează tensiunea și reduce stimming-ul. De asemenea, oferă stimularea de care au cel mai mult nevoie unii copii.
• Învață-l autoreglarea emoțiilor – Aceasta presupune exprimarea emoțiilor într-un mod pozitiv, ca alternativă la stimming, în special în cazul comportamentelor care duc la auto-vătămare.

Pentru mai multe detalii despre auto-stimulare, citește Totul despre stimming la copiii cu autism

Pentru perspectiva unui părinte asupra comportamentului de stimming, citește articolul Comportamentul de stimming și autismul

Stimming-ul oral

Similar mișcărilor repetitive obișnuite observate la copiii cu autism, stimming-ul oral implică testarea gustului, mestecarea și/sau înghițirea obiectelor. Copiii care recurg la stimming oral sunt văzuți adesea ținând în gură haine, jucării, hârtie, mingi senzoriale, creioane/pixuri și alte obiecte necomestibile.

Însă, în cazul stimming-ului oral, există pericole potențiale la care trebuie să fii atent.

1. Obiectele mici pot fi înghițite, cauzând probleme de sănătate
2. Mestecarea obiectelor dure poate deteriora dinții
3. Obiectele pot provoca sufocare

Dacă micuțul tău are tendința de a mesteca orice, există modalități de a gestiona și elimina potențialele pericole.

• Inspectează frecvent obiectele din casă – Verifică des jucăriile, cărțile și hainele pentru a vedea dacă lipsesc bucăți sau dacă prezintă urme de mușcături.
• Oferă gustări crocante sau gumate – Pentru a oferi o supapă sănătoasă nevoilor senzoriale orale, propune gustări care se mestecă bine, cum ar fi cereale uscate, granola, floricele de porumb, chipsuri de legume, morcovi, țelină, mere, fructe uscate și jeleuri de fructe.
• Încearcă bijuteriile masticabile – Brățări, coliere și protecții pentru creioane create special pentru copiii cu nevoi senzoriale orale.
• Redirecționează atenția – Dacă cel mic începe să mestece ceva nepotrivit, redirecționează comportamentul către un obiect „sigur”, precum mingile senzoriale sau bijuteriile masticabile.
• Oferă băuturi cu paiul – Băutul cu paiul poate satisface nevoia senzorială orală pe care o resimte copilul tău.

Pentru mai multe informații despre stimming-ul oral, citește articolul 5 sfaturi pentru gestionarea stimming-ului oral

Probleme senzoriale

Copiii cu autism prezintă adesea semne ale tulburării de procesare senzorială. În cadrul acestei tulburări, există două profiluri: evitant senzorial (hipersensibil) și căutător senzorial (hiposensibil). Indiferent dacă micuțul tău este căutător sau evitant senzorial, fiecare tip prezintă simptome diferite. Totuși, copiii pot manifesta manifestări din ambele categorii.

Un copil evitant senzorial întâmpină dificultăți în procesarea stimulilor din mediul înconjurător și este ușor copleșit, fiind astfel extrem de sensibil la mediul său. Un căutător senzorial este sub-stimulat de mediul său, ceea ce îl determină să caute activ stimulare senzorială.

Simptome ale copilului evitant senzorial:

• Este distras de zgomotul de fundal (care de obicei trece neobservat de ceilalți)
• Evită contactul fizic (îmbrățișările și alintul)
• Pare neîndemânatic (se lovește de lucruri)
• Nu tolerează zgomotele puternice
• Se sperie ușor de sunetele bruște și puternice
• Este foarte pretențios în privința hainelor
• Evită aglomerația din cauza zgomotului sau a riscului de a fi atins

Simptome ale copilului căutător senzorial:

• Toleranță ridicată la durere
• Mestecă obiecte necomestibile (stimming oral)
• Stă prea aproape de ceilalți
• Sare, aleargă și se izbește de lucruri
• Nu își conștientizează propria forță
• Scoate sunete puternice
• Comportament de stimming (legănat, învârtit)
• Explorează lumea prin atingere

Sinestezia și autismul

Sinestezia este o afecțiune rară care afectează 1% din populație. Este o condiție neurologică în care un simț este perceput simultan prin unul sau mai multe alte simțuri. Deși mulți oameni se nasc cu această afecțiune, este posibil să dezvolți sinestezie și mai târziu în viață. Cercetările inițiale indică faptul că sinestezia ar putea fi moștenită genetic.

Persoanele cu sinestezie pot, de exemplu, să…

• Vadǎ cuvântul „avion” de culoare verde mentă
• Își imagineze un zgârie-nori, dar să simtă gust de afine
• Citească cifra doi, dar să o vadă roșie

https://www.youtube.com/watch?v=88s6guf9egs

Deși nu există o metodă specifică de diagnosticare a sinesteziei, dr. Richard Cytowic, un cercetător de top în domeniul sinesteziei, a creat ghiduri specifice pentru ca medicii să poată stabili dacă un copil are sinestezie.

Ghid de diagnosticare a sinesteziei:

• Involuntară - Percepțiile nu sunt gândite în mod activ, pur și simplu se întâmplă.
• Proiectată - În loc să vadă lucrurile ca pe o culoare în „ochii minții”, persoana va vedea culoarea în exteriorul corpului său.
• Durabilă și generică - Percepțiile trebuie să fie constante de fiecare dată. De exemplu, când cineva aude o anumită melodie, simte gust de ciocolată.
• Memorabilă - Percepția sinestezică este reținută mai bine decât percepția primară. De exemplu, dacă cineva asociază numele „Laura” cu culoarea mov, își va aminti culoarea mov și nu numele „Laura”.

Cercetările indică acum o legătură între autism și sinestezie. Persoanele cu autism și sinestezie raportează niveluri mai ridicate de sensibilitate senzorială. De asemenea, alte studii arată că sinestezia tinde să apară la persoanele cu autism care au abilități deosebite de memorare, în artă, la aritmetică, precum și o inteligență ridicată.

Deși sinestezia nu creează probleme copilului, dacă bănuiești că micuțul tău ar putea avea sinestezie, este important să fie diagnosticat pentru a înțelege mai bine modul în care percepe lumea alături de autism.

Pentru mai multe informații despre această afecțiune, citește articolul Există o legătură între sinestezie și autism?

Aversiunile alimentare și autismul

Mâncatul mofturos este des întâlnit la copii. Însă pentru copiii cu autism, mâncatul mofturos se transformă în aversiuni alimentare. Studiile de cercetare au arătat că micuții cu autism au o probabilitate de cinci ori mai mare de a avea o selecție redusă de alimente, mai multe crize de furie la masă și un comportament alimentar ritualic. Revista Autism Parenting Magazine raportează că adesea copiii cu autism își limitează opțiunile alimentare la mai puțin de cinci feluri.

Deși cauza exactă a aversiunii alimentare și a autismului nu este cunoscută, se bănuiește că de vină ar fi problemele senzoriale legate de mâncare. Mâncarea viu colorată poate duce la o suprastimulare senzorială, făcând ca anumite alimente, cum ar fi ardeii, să fie evitate complet. De asemenea, textura anumitor alimente poate duce la o aversiune. De exemplu, un copil ar putea evita pastele pentru că nu îi place senzația de tăiței umezi.

Aversiunile alimentare sunt o provocare pentru părinții unui copil autist. Deși micuțul tău poate fi extrem de selectiv cu mâncarea, există lucruri pe care le poți face pentru a-l ajuta să descopere alimente noi și să își diversifice meniul.

5 sfaturi pentru introducerea alimentelor noi

1. Nu pune presiune

Nu încerca să-ți convingi copilul să „mănânce tot din farfurie”. Acest lucru va duce doar la accentuarea aversiunilor alimentare. În schimb, de fiecare dată când introduci un aliment nou, lasă-l pur și simplu pe farfurie și permite-i copilului să decidă dacă îl mănâncă sau nu.

2. Nu amesteca alimentele

Mâncărurile amestecate pot duce la o suprastimulare senzorială. Această suprastimulare va rezulta doar în aversiuni alimentare și crize la ora mesei. Pentru a evita acest lucru, păstrează fiecare aliment separat. De exemplu, dacă ai paste cu broccoli, brânză și pui, separă fiecare ingredient. Nu încerca să „ascunzi” ingrediente în speranța că micuțul tău nu va observa.

3. Combină noutățile cu mâncărurile preferate

Asociază întotdeauna un aliment nou cu unul dintre felurile preferate ale copilului tău. Dacă vrei să introduci fasolea verde, combin-o cu ceva ce îi place mult, cum ar fi nuggets de pui. Acest lucru îi va oferi copilului libertatea de a alege dacă gustă sau nu fasolea verde, asigurându-te în același timp că mănâncă ceva la masă.

4. Mănâncă și tu același aliment nou

Copiii cu autism învață cel mai bine prin vizualizare. Arată-i copilului tău că noul aliment este gustos mâncându-l chiar tu. În timp, copilul te va vedea consumând acel aliment din nou și din nou și ar putea începe să îl încerce și el.

5. Lasă-l să exploreze

În loc să-ți oprești copilul să se joace cu mâncarea, încurajează-l! Pentru copiii cu probleme senzoriale, joaca este esențială pentru a accepta alimente noi. Permite-i micuțului tău să guste, să miroasă și să atingă mâncarea pentru a se obișnui cu ea.

Citește mai multe despre aversiunile alimentare și autism

Resurse, cărți și reviste despre autism pentru părinți

Autism Parenting Magazine

Cea mai importantă resursă pentru părinții copiilor cu autism, Autism Parenting Magazine, ne-a inclus recent în secțiunea lor de Linkuri Utile! Să fim recomandați de această autoritate recunoscută în sprijinirea părinților cu copii pe spectrul autist este într-adevăr o onoare. Pentru și mai multe informații despre unde poți găsi resurse pentru a face față acestei tulburări provocatoare, consultă și Resurse despre autism pentru părinți – Noul ghid suprem.

Cartonașe și imagini PECS profesionale GRATUITE

Cartonașe PECS profesionale, imprimabile și personalizabile.

National Autism Resources

Găsește resurse pentru obiecte senzoriale și sala de clasă.

Autism Speaks

Autoritate de top pentru toate informațiile legate de autism.

Concluzie

Tulburarea de spectru autist este un diagnostic complicat. Nu există o cauză specifică pentru apariția sa, iar fiecare copil prezintă simptome și niveluri de severitate foarte diferite. Acest lucru face ca rolul de părinte al unui copil cu autism să fie o adevărată provocare.

Copiii cu autism au nevoie de timp suplimentar pentru a se dezvolta în ritmul propriu, cu ajutorul medicilor, al terapiilor, al instrumentelor adecvate și al unui părinte iubitor și răbdător ca tine! Dacă bănuiești că micuțul tău ar putea avea autism, un diagnostic timpuriu este esențial. Cu cât semnele și simptomele autismului sunt recunoscute și diagnosticate mai repede, cu atât mai repede va primi copilul tău terapia necesară pentru a înflori și a-și atinge întregul potențial!